După mai bine de un an de pandemie, timp în care oamenii de pe întreaga planetă au fost afectați de izolare și distanțare socială, aceștia au căutat online metode noi prin să-și diversifice activitățile de acasă și să-și petreacă timpul liber.
Schimbarea nevoilor și comportamentului de consum din timpul pandemiei a dus la creșterea substanțială a vânzărilor online față de o perioadă obișnuită, una dintre piețele care au avut de câștigat masiv în ultimul an fiind cea de cărți.
Mai mult decât atât, specialiștii observă un nou trend: creșterea interesului asupra unor noi categorii de cărți de activități, precum cea de jurnale, agende, cărți de colorat, cărți cu jocuri, ceea ce generează noi oportunități de business pe segmentul ecommerce. În US,
cea mai mare creștere au avut-o cărțile non-fiction pentru copii, unde categoriile educaționale au ajuns la o creștere de peste 50%.
“Piața de cărți la nivel global a încheiat 2020 cu o cifră de 85.9 miliarde de dolari. În 2020 s-au livrat peste 750 milioane de cărți în USA cu o cifră de 37 miliarde de dolari în vânzări. Acestea sunt date publice ce se regăsesc pe platformele de statistici si care ne încurajează, acum mai mult ca niciodată, să dăm atenție acestei activități. Cele mai căutate categorii în această perioadă sunt cele non-fiction pentru copii. Creșterea a fost majoră după începerea pandemiei, dar mereu apar categorii și interese în jurul cărora, în piață se solicită noi cărți, noi jurnale, noi caiete de notițe”, spune Claudiu Nistor, un antreprenor român cu succes la nivel internațional, care în 2 ani de când a lansat businessul a vândut online peste 100.000 de cărți din această categorie pe 3 continente (America, Europa și Asia).
Având deja experiență în online, fiind dornic să caute tot timpul idei noi prin care să își diversifice business-urile din ecommerce si să dezvolte noi surse de venit, acum aproximativ 3 ani de zile antreprenorului Claudiu Nistor i-a venit ideea de a vinde cărți din categoria jurnale, agende, caiete, cărți de colorat sau cu jocuri. A început totul ca un test cu 25 de cărți simple care se adresau în special pieței din America. După aproximativ 30 de zile a vândut aproximativ 1000 de astfel de cărți.
“Am descoperit că Amazon oferă serviciul de print on demand pentru cărți. Și nu vă gândiți doar la cărțile complicate pe care le avem în bibliotecă. Termenul generic de cărți include și jurnale, agende, cărți de colorat sau cu jocuri și multe alte variante de acest fel. Sunt cărți ce pot fi realizate în minute de muncă pe baza unor template-uri. Ei bine, eu am exploatat această categorie de cărți care sunt foarte căutate in online, dar și într-o librărie clasică. Practic tu trebuie sa faci formatul digital al unei cărți, de orice fel ar fi aceasta, încarci acest conținut în format digital, pdf mai exact, la ei pe platformă, iar ei o vor printa, o vor lega și o vor livra ori de câte ori un client Amazon.com pune o comandă. Înțelegând acest demers mi-a venit ideea de a testa acest model de business online bazat pe sistemul de print on demand. Primele cărți realizate de mine, dacă le pot numi așa, pentru ca nu a fost o muncă foarte mare la ele, au fost caiete de matematică, cărți de colorat și jurnale pentru copii”, povestește Claudiu Nistor.
În urmă cu un an și jumătate, Claudiu Nistor împreună cu Răzvan Aleman, tot un tânăr antreprenor român, a lansat cursul GoPublish. Primă ediție s-a desfășurat în luna septembrie a anului 2020, iar a doua ediție în februarie 2021. Doar primele ediții de curs au adunat peste 450 de cursanți.
“Ideea cursului mi-a venit acum aproximativ 1 an jumate. Primeam foarte multe întrebări de la prieteni ce pot sa facă și ei ca să fie independenți financiari. Ei sunt la inceput de drum si au nevoie de un business online care sa le permita o libertate de miscare dar daca se poate sa inceapa si fara investitie binanciara. Asa ca l-am contactat pe Razvan Aleman, prietenul si partenerul meu din GoPublish, sa incepem acest proiect, un curs complex pentru publicarea cartilor in sistem print on demand, in care nu ai nevoie de niciun buget de investitii pentru a incepe acest business”, spune Claudiu Nistor, antreprenor și fondator al cursului GoPublish.
GoPublish este un curs care îi învață pe români cum să-și transforme eficient timpul liber într-un venit lunar prin lansarea de cărți cu sau fără conținut. Sunt numite cărți cu sau fără conținut acele cărți simple cum sunt agendele, jurnalele, cărțile de colorat și altfel de cărți de acest fel, ce pot fi create pe baza unor template-uri. Cursanții învață cum să creeze și să le lanseze cărți la nivel internațional prin intermediul platformelor de print on demand. Următoarea ediție începe în data de 14 iunie 2021. Ultima zi de înscrieri este vineri, 11 iunie.
Claudiu Nistor spune că această oportunitate se adresează oricărui utilizator cu abilități minime de a folosi un calculator și internetul. Nu sunt necesare skilluri de editare grafică, de operare a unui calculator sau alte abilități specifice autorilor de cărți din stilul clasic.
GoPublish este un curs format din 2 părți: GoPublish basic unde cursanții învață pe parcursul a 6 saptamani cum să lanseze cărți fără conținut. La finalizarea acestui curs, dacă urmează ritmul lejer și complex al cursului, cursanții ar trebui să aibă deja primele cărți publicate și să înceapă să genereze venituri și GoPublish Pro – Le este eliberat cursanților ca un bonus după cele 6 săptămâni de curs, iar informația cuprinsă în cursul Pro le permite să lanseze cărți cu conținut pe care le dezvoltă prin delegarea scrierii către un scriitor.
Pentru a permite unui număr cât mai mare de persoane să afle despre acest model de afacere și chiar să înceapă această activitate fără a urma cursul GoPublish, Claudiu Nistor și Razvan Aleman au creat un ghid gratuit pe care cei interesați îl pot descărca de pe această pagină.
Be the first to comment