Atunci când vine vorba de note am renunțat să mai sper că aplicație Notes de pe Mac și iOS sunt ceea ce trebuie. Da, știu că avem un update pe Mac și că multe dintre chestiunile ciudate sau enervante ale versiunii precendente au fost înlăturate. Chiar și așa, Simplenote și nvALT își fac treaba excelent.
Poate te întrebi de ce nu folosesc Simplenote pentru iOS și Mac. Ei bine, Simplenote pentru macOS e o aplicație cu un design care lasă mult de dorit. Din punctul acesta de vedere nvALT merge impecabil. Sau cel puțin așa se întâmpla până în urmă cu aproximativ 4 luni. Developerul ei, Brett Terpstra a fost ocupat cu alte proiecte și nu a mai dezvoltat-o activ. Odată cu macOS Sierra aplicația aproape că nu mai funcționa deloc, așa că am renunțat la ea și m-am chinuit o vreme cu Simplenote și pe Mac.
Veste bună este că, de ieri, nvALT a revenit pe Mac și merge și cu macOS Sierra. Cine citește boio.ro știe că sunt fan nvALT, așa că un astfel de update nu poate decât să mă bucure și să mă facă mai productiv.
Află mai multe despre nvALT sau descarcă versiunea 2.2 de AICI.
O altă veste bună este legată de noua aplicație al lui Brett, BitWriter, care se apropie de lansare. Sper că o să fie în stilul nvALT și că va avea și o versiune pentru iOS, un fel de Simplenote, așa cum se mișca el la început.
Hai mă Adrian, Simplenote este exact ca și numele ei, simple. Nu îți trebuie interfață, ai categorii, ai search și start writing :)
Eu am Simplenote pe iPhone, pe iPad, Mac și pe iPhone-ul soției. Îmi fac cumpărăturile și îmi țin toate notițele după tags.
Știu că ești fan nvALT, am încercat-o și eu de mai multe ori, dar “I like it simple” :)
@ionica: nu imi place versiunea de Simplenote pentru Mac. Mi se pare ca au lucrat mai mult decat era necesar la design. In rest e ok.