Începând de astăzi, cele mai recente modele de iPhone – iPhone 13, iPhone 13 mini, iPhone 13 Pro și iPhone 13 Pro Max – sunt disponibile în România, putând fi cumpărate din magazinele iSTYLE din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov și Sibiu, precum și online pe istyle.ro.
În plus, tot astăzi se deschid precomenzile pentru noile smartwath-uri Apple Watch Series 7, care uimesc prin noul design al ecranului – mai mare, mai rezistent și mai avansat. Dispunând de îmbunătățiri pentru toate funcționalitățile dedicate sănătății și oferind o încărcare mai rapidă, software actualizat și noi culori vii ale carcasei, noile modele de Apple Watch vor fi disponibile la vânzare din data de 15 octombrie.
”Evenimentul internațional de prezentare a noilor produse Apple a fost și în 2021 unul dintre cele mai așteptate din domeniul tehnologiei, iar iSTYLE se bucură să poată împărtăși ultimele inovații cu fanii din România prin magazinele fizice, dar și online. Vorbim despre performanțe fără precedent printre care cel mai avansat sistem de camere Pro aflat vreodată pe un iPhone și accesul la tehnologie 5 G ultravansată. Suntem încântați că numărul precomenzilor pentru noul iPhone a depășit așteptările și anul acesta,” a declarat Valeriu Ion, directorul general al iSTYLE Retail în România, Bulgaria și Adria.
iPhone 13 și iPhone 13 Pro au un design unic și ușor de recunoscut, iar utilizatorii vor fi încântați de faptul că iPhone 13 are cel mai avansat sistem cu camera dublă de până acum. Utilizatorii vor putea să realizeze fotografii și filmări uimitoare în condiții de lumină slabă cu noul obiectiv superangular și să surprindă cea mai mare parte a scenei cu obiectivul ultra-superangular. Toate acestea vor putea fi admirate acum pe un ecran Super Retina XDR de 6,1 inchi (iPhone 13) sau 5,4 inchi (iPhone 13 mini) mai luminos, cu tonuri de alb pur, negru autentic și o precizie incredibilă a culorilor.
iPhone 13 Pro, cel mai avansat model de smartphone Apple, beneficiază de un upgrade al sistemului de camere Pro cu trei obiective noi pentru fotografii și clipuri video excepționale în condiții de iluminare scăzută, fotografiere macro și înregistrări video în format ProRes. Acestea oferă instrumentele ideale pentru a crea magie cinematografică cu modul Cinematic și pentru a viziona totul pe noul ecran Super Retina XDR cu tehnologie ProMotion, care oferă o rată de reîmprospătare ajustabilă de 120Hz pentru o experiență superioară și o viteză de reacție sporită.
Modelele de iPhone 13 sunt compatibile cu tehnologia 5G și sunt echipate cu cel mai recent procesor A15 Bionic, care este cu 50% mai rapid decât orice alt procesor Apple din lume. În plus, A15 oferă o performanță grafică cu 30% mai rapidă decât orice alte dispozitive de pe piață. Singurul procesor mai rapid se află în echiparea iPhone 13 Pro, care are capacitatea de a reîmprospăta ecranul la frecvențe de până la 120Hz. iPhone 13 Pro este disponibil, de asemenea, într-o versiune Max cu un ecran mai mare, de 6,7 inchi, pentru divertisment multimedia desăvârșit. iPhone 13 și iPhone 13 mini sunt disponibile în 5 culori: PRODUCT (RED), alb, negru, albastru și roz, în timp ce iPhone 13 Pro și iPhone 13 Max vin în patru variante cromatice: negru, auriu, argintiu și albastru.
Prețul pentru noul iPhone 13 începe de la 4 449 lei pentru modelul de 128GB, în timp ce iPhone 13 Pro și 13 Pro Max sunt disponibile de la 5 699 lei și, respectiv, 6 199 lei pentru versiunile de 128GB, iar iPhone 13 mini pleacă de la 3 949 lei pentru versiunea de 128GB.
Noile modele de iPhone 13 se alătură astfel celorlalte produse recent lansate în cadrul evenimentul tradițional de toamnă al companiei Apple, respectiv iPad mini generația a 6-a, o minune tehnică oferind performanțe senzaționale într-un design extrem de compact și atractiv, și iPad generația a 9-a, un dispozitiv robust, polivalent, la un preț extrem de accesibil, care sunt deja disponibile în magazinele iSTYLE din România.
iSTYLE Retail România – date financiare și planuri de business
Chiar dacă mediul economic a fost în continuare afectat de criza sanitară, iSTYLE Retail România prognozează pentru 2021 o creștere de până la 35% a cifrei de afaceri, care ar urma să atingă aproximativ 70 de milioane de euro.
”Datele financiare înregistrate în ultimul an de iSTYLE, în România și în restul regiunii, reprezintă o confirmare a faptului că tehnologia inteligentă Apple îi apropie pe oameni, atât în scopuri profesionale sau educative, cât și pentru socializare și divertisment digital de calitate. În țara noastră, la începutul acestei luni, am deschis primul magazin fizic în Sibiu, iar strategia de extindere prevede o nouă locație până la finalul acestui an,” a explicat Valeriu Ion, directorul general al iSTYLE România, Bulgaria și Adria.
Spațiile iSTYLE sunt adaptate necesităților actuale, punând accent pe siguranța clienților și furnizarea constantă a unor servicii de cea mai bună calitate.
Despre iSTYLE Retail România
Odată cu deschiderea noului magazin din Promenada Sibiu, iSTYLE gestionează 13 locații în București și principalele orașe din țară. Acestea însumează peste 1.600 mp de retail high-tech premium, proiectate și executate cu atenția la detalii caracteristică pentru Apple, și sunt deservite de peste 50 de consultanți instruiți la cele mai ridicate standarde.
iSTYLE, parte a Midis Group, este cea mai mare rețea de magazine Apple Premium Reseller din Centrul și Estul Europei. iSTYLE furnizează de peste 20 ani clienților din România servicii de cea mai înaltă calitate și stabilitate prin intermediul unei echipe competente de specialiști certificați și permanent instruiți la standardele Apple.
Be the first to comment