Muzeele aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj vor participa și în acest an la cea de-a XVII – a ediție a evenimentului european Noaptea Muzeelor. Chiar dacă, de regulă, manifestările aveau loc la aceeași dată, în toată Europa, în cursul lunii mai, condițiile epidemiologice actuale au determinat ca fiecare țară să stabilească data desfășurării evenimentului în funcție de evoluția indicelui de infectare.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „E un eveniment cultural pe care îl susținem cu toată convingerea întrucât, dincolo de faptul că a devenit o tradiție, ține de reîntoarcerea la normalitatea în cadrul căreia accesul la cultură are un rol esențial”.
Astfel, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea își așteaptă publicul vizitator în acest an, sâmbătă, 12 iunie cu expoziții și activități specifice dedicate acestei ocazii, accesul fiind gratuit. La reușita evenimentului își vor aduce o contribuție esențială și alte două instituții culturale aflate sub autoritatea forului administrativ județean, respectiv Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Școala Populară de Artă ,,Tudor Jarda” Cluj-Napoca.
Secția pavilionară a Muzeului Etnografic al Transilvaniei îi va întâmpina pe cei care vor trece pragul instituției în intervalul orar 15.00 – 23.00, atât cu expozițiile permanente, cât și cu Expoziția ,,BITTER THINGS – Narrative and Memories of Transnational Families” (LUCRURI CARE DOR – Povești și Amintiri ale unor Familii Transnaționale).
„LUCRURI CARE DOR” este un proiect expoziţional bazat pe cercetare, realizat de spațiul de creație Bi’bak din Berlin, care explorează impactul migraţiei forței de muncă asupra noţiunilor de maternitate şi familie, din perspectiva unor lucrătoare migrante şi a copiilor lăsaţi în urmă. Vizitatorul pășește în intimitatea unor interviuri în care relațiile dintre părinți și copii se redefinesc sub semnul cadourilor sau sprijinului financiar care iau locul experienţelor trăite împreună sau al interacțiunilor blocate în spatele unor aplicații de comunicare la distanță. Totodată, participanții prezenți la Muzeul Etnografic al Transilvaniei vor avea ocazia să vizioneze o proiecție a unui concert de muzică clasică.
Tot în data de 12 iunie, în intervalul orar 19.00-22.00, Muzeul de Artă Cluj-Napoca va prezenta publicului trei expoziții: Galeria Națională – expoziția permanentă a instituției muzeale, Adam Keleti – Zbor interior – prima expoziție personală într-un spațiu muzeal a artistului, curatoriată de dr. Dan Breaz, și World Press Photo 2021 – eveniment anual ce premiază și aduce în fața publicului cele mai valoroase lucrări fotografice publicate în presa scrisă din întreaga lume.
De asemenea, în colaborare cu Universitatea de Artă și Design, Muzeul de Artă pregătește lansarea unui film video, care va avea loc pe pagina oficială de Facebook a muzeului, în data de 12 iunie, începând cu ora 20.00.
Și Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea se va alătura instituțiilor care participă la acest eveniment și își așteaptă publicul în intervalul orar 12.00 – 22.30 cu o serie de activități deosebite.
Astfel, cei prezenți vor putea face, cu acest prilej, un tur al muzeului, admirând expozițiile permanente, precum și o vizită a expozițiilor temporare găzduite de instituție: ,,Castelana de la Ciucea” – expoziție de podoabe și partituri dedicate aniversării a 138 de ani de la nașterea Veturiei Goga; ,,Muza poetului” – expoziție fotografică; ,,Accesoriile eleganței feminine” – expoziție de bijuterii din colecția muzeului; și expoziția de icoane pe sticlă, organizată în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (C.J.C.P.C.T.) Cluj.
Totodată, ediția din acest an a Nopții Muzeelor de la Muzeul din Ciucea va fi marcată de două concerte extraordinare organizate în colaborare cu alte două instituții de cultură subordonate Consiliului Județean Cluj, respectiv C.J.C.P.C.T. și Școala Populară de Artă ,,Tudor Jarda” Cluj-Napoca. Astfel, cunoscutul interpret de muzică tradițională românească, Grigore Leșe, împreună cu Orchestra C.J.C.P.C.T Cluj ,,Cununa Transilvană” va prezenta în fața publicului spectacolul ,,Reîntoarcerea la tradiții”, care va cuprinde hori și jocuri din comunitățile tradiționale, dar și muzică instrumentală. În cadrul evenimentului vor mai evolua: interpreta Mariana Morcan, jucăușul Ioan Moldovan din Berchieșu, declarat Tezaur Uman Viu de Ministerul Culturii, membrii grupului „Jijicanii” și grupul instrumental „Lia Pop” din Frata. Totodată, vor fi prezenți pentru a completa atmosfera de sărbătoare și experți și cursanți ai Școlii Populare de Artă ,,Tudor Jarda” care vor susține un alt concert.
Be the first to comment