NN România a contribuit cu aproape 900.000 de euro și cu peste 2.600 de ore de voluntariat în 2023 pentru inițiative sociale cu impact în sănătate, educație și oportunități economice

Gabriela Lupas-Ticu. FOTO NN

NN susține comunitățile din care face parte să creeze un viitor mai bun și a donat aproape 900.000 de euro în 2023 pentru inițiative relevante social din sfera sănătății și educației, cu impact direct în viețile a aproximativ 6.000 de oameni. Peste 800 de angajați și consultanți financiari s-au implicat cu peste 2.600 de ore de voluntariat pentru a amplifica impactul pozitiv al NN în societate, cu misiunea de a contribui la starea de bine a oamenilor și comunităților și la dezvoltarea sustenabilă a României.

Investițiile în comunitate ale NN România fac parte din investiția totală de peste 20,1 milioane de euro a NN Group în 2023, reprezentând 1,1% din rezultatul operațional înainte de taxe. NN urmărește să contribuie la bunăstarea oamenilor atât pe plan financiar, cât și fizic și emoțional, prin valorificarea resurselor, abilităților și expertizei în arii unde este cel mai mult nevoie și prin implicarea voluntarilor.

În România, NN a susținut inițiative pentru starea de bine, așa cum arată Raportul de Investiții în Comunitate în 2023. Astfel, NN s-a implicat în acțiuni pentru sănătate, cu scopul de a contribui la asigurarea unui start mai bun în viață copiilor care se nasc cu malformații cardiace sau a unui viitor mai bun pentru copii și adulții cu autism. În același timp, NN a contribuit la educația copiilor, la dezvoltarea educației antreprenoriale a tinerilor care se pregătesc să-și înceapă viața profesională și la crearea de oportunități de carieră pentru tineri din comunități vulnerabile.

„Implicarea și investițiile noastre urmăresc să genereze o schimbare în bine și să creeze un viitor mai bun nu doar pentru comunitățile care beneficiază direct de susținere, ci pentru întreaga societate. Credem că un viitor mai bun se construiește astăzi și, de aceea, oferim protecție, soluții și consultanță pentru bunăstarea financiară a oamenilor și susținem inițiative pentru bunăstarea societății. Sănătatea și educația sunt arii unde știm că putem avea cel mai mare impact pe termen lung, ajutând oameni din categorii vulnerabile să aibă o viață sănătoasă și independentă financiar, să se integreze mai ușor în societate și să devină mai rezilienți și mai bine pregătiți pentru viitor”, spune Kuldeep Kaushik, CEO NN România.

Sprijin pentru copii cu malformații cardiace și pacienți cu tulburări de spectru autist

În 2023, NN a continuat să doneze și să susțină oamenii să se implice pentru extinderea Secției de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii Marie Curie în parteneriat cu Asociația Inima Copiilor. Proiectul care urmărește să ofere mai multor copii cu malformații cardiace acces la intervențiile chirurgicale de care au nevoie presupune o investiție de 3 milioane de euro. De la lansarea inițiativei, NN a contribuit cu 2 milioane de euro, dintre care 1,6 milioane de euro prin donații și restul prin contribuția la implicarea oamenilor, dublând fiecare donație individuală de 2 euro prin SMS la 8844.

Alături de Asociația Autism Voice, NN a continuat să se implice pentru a ajuta copii și adulți cu tulburări de spectru autist să beneficieze de terapiile de care au nevoie pentru a se integra în societate și a avea mai multe șanse la o viață independentă. NN a extins în 2023 donația pentru Institutul Autism Voice, primul Centru Multifuncțional de Recuperare și Cercetare în Autism, ajungând la un total de 300.000 de euro. În cadrul institutului inaugurat în 2022, peste 500 de pacienți pot beneficia anual de tratamente și terapii în cadrul institutului și, în același timp, 300 de terapeuți și 300 de cadre didactice și medicale beneficiază de training pentru a susține pacienții cu autism.

Educație pentru tineri vulnerabili și pentru viitori antreprenori

Cea mai importantă inițiativă din sfera educației a fost, în 2023, lansarea primului fond de burse pentru educația viitorilor antreprenori din România, în parteneriat cu EA – The Entrepreneurship Academy. Fondul a pornit cu burse de peste 200.000 de euro acordate de NN și susține deja studenți cu posibilități financiare limitate să urmeze studii aplicate și să lucreze la propriul business încă din facultate. Astfel, tinerii se pregătesc practic pentru contextul economic și al pieței muncii din România și au acces la un ecosistem de resurse, mentorat și comunități antreprenoriale pentru a avea succes. Mai departe, fondul crește cu implicarea oamenilor și societății. Orice companie poate să investească în educația viitoarei generații de antreprenori prin redirecționarea impozitului pe profit sau pe venit și orice persoană se poate implica prin redirecționarea impozitului pe venit sau prin contribuții personale la fondul de burse.

„Prin susținerea educației și antreprenoriatului, ca motor de dezvoltare a unei țări prin impactul în economie, crearea de locuri de muncă și promovarea inovației, mai mulți tineri pot evolua în țara lor, iar România poate crește într-un mod competitiv la nivel regional odată cu generațiile viitoare de antreprenori. De aceea e important ca fiecare dintre noi, ca membri ai societății, ca oameni de business sau ca antreprenori, să fim conștienți că putem avea un rol mai mare în a susține educația antreprenorială pentru un viitor mai bun”, adaugă Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Customer Officer la NN România.

Tot în sfera educației, NN a continuat să susțină inovația socială și crearea de oportunități economice prin programul Social Innovation Relay desfășurat ca parte a colaborării începute în 2014 cu Junior Achievement. Inițiativa ajută studenți să identifice probleme reale din comunitățile lor și să dezvolte proiecte inovatoare pentru a le rezolva. Peste 2.000 de elevi de liceu au participat anul trecut la program, iar o echipă de 5 studenți care au dezvoltat proiectul pilot Future You cu sprijinul mentorilor NN au reprezentat România în competiția internațională, concurând cu echipe din 8 țări.

Totodată, prin inițiative desfășurate alături de Hope and Homes for Children, tineri care se pregătesc să iasă din sistemul de protecție au beneficiat de educație și susținere pentru o viață independentă în cadrul a două tabere educaționale. Iar împreună cu Teach for Romania, NN a continuat programul prin care crește calitatea educației copiilor din comunități defavorizate și contribuie la pregătirea profesională a cadrelor didactice responsabile de educația lor.

Voluntariat pentru amplificarea impactului pozitiv în societate

NN a amplificat în 2023 strategia amplă de voluntariat, încurajând angajații și consultanții financiari să se implice în toate inițiativele de responsabilitate socială desfășurate. În total, peste 800 de membri ai echipei au contribuit cu 2.600 de ore de voluntariat.

Cea mai amplă inițiativă cu ajutorul voluntarilor a fost Săptămâna Implicării în Comunitate, desfășurată pentru al treilea an consecutiv, care valorifică resursele și abilitățile voluntarilor cu impact direct asupra oamenilor. În total, 500 de voluntari NN au participat la inițiativele din această săptămână, cumulând aproape 1.000 de ore de voluntariat și sprijinind peste 1.300 de beneficiari. Totodată, voluntarii NN au sprijinit 100 de copii defavorizați din 5 școli primare din mediul rural, parte din rețeaua Teach for Romania, cu cărți, jucării și dulciuri de 1 iunie.

Tot ca parte a Săptămânii Implicării în Comunitate, tineri de la Hope and Homes for Children care se pregătesc să-și înceapă viața pe cont propriu au vizitat sediul NN în cadrul unei Zile Deschise și au aflat despre oportunități de carieră, au fost inspirați să-și transforme talentele în carieră și au fost consiliați despre ce pot face pentru un viitor financiar mai bun. Nu în ultimul rând, voluntarii NN au participat la construcția unei case pentru o familie vulnerabilă, ca parte a inițiativei UNSAR dezvoltată în parteneriat cu Habitat for Humanity.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*