Muzeul Naţional Cotroceni deschide expoziția “Ferdinand și Maria: un destin comun, România Mare”

Muzeul Naţional Cotroceni deschide expoziția “Ferdinand și Maria: un destin comun, România Mare”

Muzeul Naţional Cotroceni lansează vineri, 19 martie 2021, în Spațiile Medievale, expoziția „Ferdinand și Maria: un destin comun, România Mare”.

În contextul aniversării a 30 de ani de existență ca spațiu memorial în peisajul cultural românesc, Muzeul Național Cotroceni omagiază două mari personalități istorice: Regele Ferdinand și Regina Maria.

Îmbinând într-o manieră accesibilă și creativă informațiile istorice cu viziunea personală a unor tineri artiști, proiectul expozițional parcurge fascinanta poveste a unor destine regale.

Portretele prezentate în expoziție sunt realizate de tineri artiști români: Oana-Alexandra Achiței, Georgiana Chițac, Alexandra-Elena Ciocan, Ana-Maria Gălețeanu, Ana-Alexandra Hochreiter, Alexandru Săvescu, Zelmira Szabo și Traian Țamuris.

Descendenți ai unora dintre cele mai importante familii regale, Ferdinand și Maria și-au dedicat viața construirii unei țări, devotamentul lor urmând în mod natural tradiția creată de părinții și bunicii lor în alte țări din Europa, dar și de Regele Carol I și Regina Elisabeta în România.

Expoziția beneficiază de o prezentare a genealogiilor familiilor Romanov, Saxa-Coburg și Gotha și Hohenzollern-Sigmaringen, reușind astfel să familiarizeze publicul cu originea și gradele de rudenie ale personalităților prezentate.

Expoziția este deschisă publicului în perioada 19 martie – 18 aprilie 2021, de luni până duminică, în intervalul orar 9.00-16.00, cu programare prealabilă la telefon 021.317.31.07/0725.518.318 sau pe adresa de email vizitare@muzeulcotroceni.ro, prețul unui bilet fiind de 10 lei/persoană. Expoziția este inclusă, fără costuri suplimentare, și în turul clasic de vizitare al Muzeului Național Cotroceni.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*