Miele lansează o nouă generație de aparate frigorifice, K 7000, care oferă condiții superioare pentru păstrarea mâncării, datorită tehnologiei PerfectFresh Active. Aceste electrocasnice setează standarde ridicate de confort în utilizare, au un sistem de iluminat interior de înaltă calitate și sunt deja disponibile pe piața din România.
Conform datelor publicate anul acesta de Organizația Națiunilor Unite, la nivel global este aruncat anual aproximativ 1 miliard de tone de alimente. În România, media este de 5 milioane de tone, în timp ce, în Germania, această cantitate ajunge la 12 milioane de tone, dintre care, mai mult de jumătate provine din gospodării. Pentru a putea combate acest fenomen, trebuie înțeles modul în care este folosită mâncarea, iar un dispozitiv util ar fi frigiderele echipate cu un sistem ultra-eficient, prin care prospețimea alimentelor să poată fi păstrată pentru o perioadă mai îndelungată.
Fructele și legumele au nevoie de umiditate pentru a rămâne proaspete mult timp. Sistemul Miele PerfectFresh Pro le păstrează proaspete de până la cinci ori mai mult decât un compartiment clasic pentru legume-fructe, la o temperatură cuprinsă între 0°C și 3°C. Compartimentul de legume-fructe menține umiditatea naturală a acestora, în timp ce sistemul PerfectFresh Active asigură prospețime de durată prin difuzarea de vapori fini de apă în interiorul sertarului. Astfel, este păstrată în mod vizibil savoarea mâncării și vitaminele acesteia. Practica aceasta a fost inspirată de segmentul profesional, unde unele delicatese sunt păstrate la fel, prin stropire. Vaporii sunt pulverizați la fiecare 90 de minute sau de fiecare dată când sertarul este deschis, direct în interiorul acestuia, dintr-un container special de apă, situat în partea de sus a sertarului. Compact și ușor de curățat, recipientul pentru apă are o capacitate optimă de 120 ml și trebuie reumplut o dată la două sau trei luni.
Noua generație de frigidere încorporabile Miele K 7000 a primit premiul iF Design Award, una dintre cele mai prestigioase competiții de design din lume, chiar înainte de a fi lansată pe piață.
Una dintre cele mai importante caracteristici ale generației K 7000 de electrocasnice, deținută exclusiv de Miele, este FlexiTray, care oferă confort ridicat pentru utilizatori prin faptul că unul din rafturile de sticlă se poate roti la 180 de grade. Astfel, utilizatorii nu mai sunt nevoiți să scotocească după diverse borcane sau recipiente cu mâncare. De asemenea, rafturile de pe ușa de sus pot fi ajustate la înălțimea dorită, chiar și atunci când sunt pline, iar sticlele foarte mari vor încăpea ușor în suportul dedicat. Ecranele tactile sunt intuitive, iar culoarea și designul se potrivesc perfect cu noile aparate.
O altă caracteristică importantă a acestor frigidere încorporabile este sistemul eficient de iluminat, care creează o atmosferă plăcută. Electrocasnicele actuale au deja LED-uri integrate în rafturile de sticlă, iar lumina se ajustează dacă un raft este mutat. În viitor, conceptul FlexiLight 2.0 va folosi tehnologia „Ambilight” pentru a oferi la interior o lumină strălucitoare, plăcută și uniformă. Pentru a realiza acest lucru, benzile de lumină LED acoperă întreaga suprafață a rafturilor de sticlă. Această caracteristică a fost special dezvoltată pentru Miele și este o trăsătură unică a electrocasnicelor produse de companie. Această metodă de iluminare va fi disponibilă și pentru IceMaker, dacă acesta este inclus, și va fi iluminat într-un mod elegant atât el, cât și cuburile de gheață din interior. Unele modele de electrocasnice vor include și LED-uri dedicate de iluminare pentru sistemul dinamic de răcire DynaCool, care asigură condiții constante de răcire la interior. Mai mult, peretele din spate al anumitor modele va integra CleanSteel, un finisaj elegant și robust, care va asigura distribuirea aerului rece în mod uniform la interior.
Conectarea prin WiFi (WiFiConn@ct) va fi disponibilă pentru toate aparatele nou intrate în gamă. Acest lucru va include și opțiunea de a trimite notificări de service pe telefon sau tabletă dacă, de exemplu, ușa frigiderului a fost lăsată deschisă din greșeală.
Be the first to comment