Atunci când eram mic, una dintre chestiile pe care o detestam era bătutul covoarelor. Poate și din cauza asta am început să dezvolt o alergie la praf și apoi… la covoare. În casa mea am un singur covor și acela a fost luat așa… doar pentru că dădea bine la design-ul camerei, nu pentru utilitatea lui.
Din fericire, 30 ani mai târziu, am găsit soluția pentru această problemă. Și ea se cheama Mi Robot Vacuum Mop P. Vă invit să urmăriți un video cu minunăția asta și apoi mai povestim despre el.
What does this button do?
OK, vei spune că Xiaomi nu a inventat aspiratoarele robotice. Așa este, dar ei au reușit să facă unul suficient de bun și de ieftin încât aproape oricine și-l poate permite. Dacă îți cumperi un smartphone de 2-5000 lei, de ce nu ai da bani și pe un aspirator robot care să meargă cu acel smartphone?
Modelul primit în teste de la Xiaomi România nu este doar un aspirator, ci și un mop robotic. Unitatea respectivă era una de teste, așa că manualul s-a pierdut pe drum. No user guide? No problem! L-am pus în priză, l-am lăsat puțin să se încarce și apoi l-am conectat la WiFi și la aplicația Mi Home.
30 secunde mai târziu făcea deja ture prin bucătărie. Mergea așa de bine încât doamna Elena, care ne ajută în casă la partea de curățenie, s-a îndrăgostit instant de el. Ba chiar i-a pus și un nume de alint și a învățat și ea să-l folosească imediat.
Partea de mop a fost ceva mai dificil de dibuit. Am avut nevoie de un video pe YouTube ca să îmi dau seama care este mopul și cum se folosește la început, dar am prins-o repede. Dacă aspiratorul știe să facă totul cu o simplă apăsare de buton, pentru mop trebuie să umezești laveta specială cu care vine aspiratorul, să îi pui pe ea și un căpăcel de detergent special pentru podele (sau ce alte chimicale de igienizare ai prin casă) și să îi umpli cuva cu apă. Un video de pe YouTube și alte 10 minute mai târziu mopul spăla gresia din bucătărie.
Ba chiar a fost atât de eficient încât a descoperit el o plintă lipsă în laterala unui dulap și a intrat și pe sub acel dulap. Cred că s-a speriat de ce a găsit sub dulap după aproape un an de la ultima curățenie generală, dar a făcut totul lună.
Prima pornire în fiecare cameră
Aspiratorul este suficient de inteligent ca, atunci când îl pui într-o cameră nouă, să facă mai întâi harta camerei cu laserul din dotare. Apoi se apucă și curăță de jur-împrejurul camerei și ulterior ia la rând toată podeaua.
Mi Robot Vacuum Mop Pro știe să urce peste praguri de până la 2-3 cm înălțime, știe să meargă și pe gresie, parchet, covoare înalte și multe alte suprafețe. Mi se pare interesant și faptul că insistă bine de tot să curețe în jurul picioarelor de masă și scaune din încăpere.
Ai ocazia să îl pui să dea cu mopul, să aspire sau ambele. La final rămâi cu o cameră super curată și primești o notificare din partea aplicației Mi Home cum că bucătăria sau living-ul au fost curățate.
E nevoie să mai spun că la final se întoarce “la bază” și că are încărcare wireless? Cu alte cuvinte poți să pleci de acasă și să îl lași să-ți facă treaba în timp ce tu mergi la plimbare.
Specificații pentru Mi Robot Vacuum Mop P
“Jucăria” asta are un diametru de 35 cm și o înălțime mai mică de 10 cm. Cântărește 3,6 kg și vine în culorile alb și negru. Acumulatorul este încorporat, nu face mult zgomot și știe să meargă pentru aproape 2 ore în continuu.
Pro și contra
Nu știu ce pot să zic de rău de el. Poate doar faptul că, la final, tot eu trebuie să-l curăț. Dacă ar fi existat o funcție de auto-curățare și să-ți lase praful, scamele si ce mai găsește pe podele într-o pungă… era ideal.
La categoria celor pozitive nu pot să nu amintesc prețul. Îl poți cumpăra cu mai puțin de 1400 lei acum, la începutul lunii august 2020. Inteligența lui, dexteritatea în a curăța cele mai dificilie locuri și ușurința de manevrare îl fac un produs indispensabil într-o casă modernă.
L-as cumpăra? Absolut! Și îl recomand tuturor celor care sunt prea comozi, dar alergici la praf.
1 Trackback / Pingback