“Metallica – Hardwired… to Self-Destruct” – review la prima audiție

Noul album Metallica apare oficial în 3 zile. Eu l-am ascultat astăzi, așa că scriu acest review pe măsură ce îmi trec piesele… prin urechi. Cu excepția primelor trei piese pe care le știm deja, restul de 9 sunt în primă audiție. Apropo, coperta asta e făcută să sperie toate mămăicile? :)

“Hardwired… to Self-Destruct” vine împărțit în Disc 1 și Disc 2, fiecare cu câte șase piese. Ciudata alegere. Nu e ca și cum am avea casetele cu Side A și Side B. Asta e ceea ce cred eu la o primă audieție despre fiecare piesă în parte (părerile pot evolua după mai multe ascultări).

Disc 1

“Hardwired” – am mai spus-o. E prea rapidă pentru gustul meu. Sper ca au dat titlul albumului după ea doar pentru că suna bine…

“Atlas, Rise” – sună bine. Până să ascult albumul aș fi zis că e piesa mea preferată. Îmi aduce aminte de o combinație între “Death Magnetic” și “Blak Album”.

“Now That We’re Dead” începe bine, dar se cam pierde pe parcurs. Mi se pare mie sau băieții reciclează bucăți de piese mai vechi? Anyway, refrenul e chiar OK. E interesantă și ideea – acum că am murit, putem să trăim pentru totdeauna.

“Moth Into Flame” – E din nou prea rapidă pentru gustul meu. Mie îmi place o combinație de Metallica din Black Album, ceva din Death Magnetic și câte puțin din “And Justice” și “Master Of Puppets”, atunci când nu aveau viteza primelor albume. A nu se înțelege că vreau balade. De la Moth Into Flame îmi place solo-ul de chitară de pe la minutul 3-4.

“Dream No More” – lungă și lălăită. Genul de piesă pe care o uiți după ce o asculți prima dată și nici nu te mai întorci la ea.

“Halo On Fire” – Este cea mai lungă piesă de pe album. Un fel de Unforgiven 4? Cea mai lungă piesă dintre toate cele noi (8:15). Vocea lui James e ciudată. Zici că nici nu cântă el pe strofe. Refrenul sună OK, dar restul piesei parcă e făcută din bucăți. Nu se leagă de niciun fel.

Disc 2

“Confusion” – total nememorabilă. Există cuvântul ăsta? Numele e ales bine. Rămâi cu o… confuzie totală după ce o asculți.

“Manunkind” – Altă piesă care pare făcută din bucăți. Refrenul e oarecum OK, dar… cam atât.

“Here Comes Revenge” – Începutul nici nu sună a Metallica. Ceea ce… poate să fie bine, nu? :) După care revin la sentimente mai bune. Versurile lasă de dorit.

“Am I Savage?” – Piesa are un ritm bun. Nu e foarte rapidă, dar aduce a ceva de prin Load/ReLoad. Nu e totuși genul de melodie pe care o voi ține minte.

“Murder One” – One a fost extraordinară. Murder One… uiți de ea după prima audiție.

“Spit Out The Bone” – rapidă și neinteresantă.

Concluzia (după prima audiție)…

…este că abia aștept să merg la un concert Metallica, de preferat în România și sper să nu cânte prea multe dintre piesele de mai sus :) Am decis să mai dau o șansă sau două fiecărei piese. În felul ăsta îmi dau seama dacă merită sau nu. Și de pe Death Magnetic am păstrat ca favorite doar 5 din cele 10 piese, așa că nu e o tragedie dacă sunt mai puține. Ultimul album Megadeth, de exemplu, nu-mi place absolut deloc. Nu am păstrat în computer/telefon nicio piesă.

Discul 2 al albumului nu prea merită ascultat. Acolo fie experimentează, fie au pus piese de umplutură. Discul 1 are câteva bucăți care merită ținute minte. Well, așa ziceam și despre “Death Magnetic” prima dată și apoi au început să-mi placă.

Amazon ne spune că există și un Disc 3 pe care avem “Lords of Summer” și alte 13 piese vechi înregistrate prin concerte.