MedLife anunță că rata de pozitivare s-a triplat față de luna august

Analize Medlife FOTO Medlife

Pentru a proteja pacienții MedLife și personalul medical propriu, dăm startul unui nou program național de testare săptămânală a tuturor angajaților noștri din unitățile medicale”

Ponderea cea mai mare din numărul de persoane care au înregistrat un rezultat pozitiv în ultimele două săptămâni este dată de cei care s-au întors din concediu sau weekend-uri prelungite.

Pentru a spori nivelul de siguranță în rândul pacienților, dar și a personalului medical, în contextul extinderii alarmante a noii tulpini Delta, MedLife dă startul unui program național de testare RT-PCR a tuturor angajaților din unitățile medicale, vaccinați sau nu.

În cadrul unui studiu restrâns publicat anul trecut, MedLife a anunțat că testele rapide au un grad foarte redus de precizie. În aceeași direcție de sprijin și siguranță, MedLife va lansa un demers mai larg de evaluare a eficienței testelor antigen, cu scopul de a susține companiile în eficientizarea fluxurilor de triaj în contextul extinderii valului 4 al pandemiei.

În conformitate cu datele identificate de MedLife în studiile medicale publicate de-a lungul acestui an, din cauza testării mult reduse la nivel național, cifrele oficiale de infectare sunt de 5-7 ori mai mici decât cele reale. Dacă s-ar extrapola aceste rezultate la un număr zilnic de 4-5.000 cazuri, cifra reală a infectărilor în România ar putea fi peste valoarea de 25.000 cazuri noi pe zi.

București, 17 septembrie 2021: Sistemul Medical MedLife, furnizorul de servicii medicale private care a implementat pentru prima dată testarea sistematică a personalului medical și auxiliar încă de la debutul pandemiei, din luna martie a anului trecut, este și prima companie din țară care a decis ca în pragul valului 4 al pandemiei să efectueze săptămânal teste RT-PCR tuturor angajaților săi din unitățile medicale. Astfel, din această lună, întregul personal medical și auxiliar din toate unitățile MedLife din țară este testat PCR o dată pe săptâmână. Mai mult decât atât, pentru a proteja categoriile vulnerabile de pacienți, angajații care intră frecvent în contact cu bolnavii cronici vor fi testați de două ori pe săptămână.

„Rezultatele evaluării cu privire la testele RT-PCR efectuate de la începutul lunii septembrie în toate unitățile noastre, coroborate cu datele colectate în urma triajului din fiecare unitate, arată o creștere abruptă a numărului de persoane care s-au pozitivat.

Cu privire la această tendință s-au evidențiat două aspecte demne de menționat: una este legată de faptul că un număr mare dintre cei pozitivi este dat de persoane întoarse din concediu sau din weekend-uri prelungite, iar cel de la doilea aspect este legat de contagiozitatea mai ridicată a tulpinii Delta.

Am identificat clastere de persoane care au declarat că au fost în contact cu o persoană pozitivă timp de câteva minute și ca urmare s-au infectat. De altfel, în conformitate cu datele prelucrate de MedLife în studiile medicale publicate de-a lungul acestui an, din cauza testării mult reduse la nivel național, cifrele oficiale de infectare sunt de 5-7 ori mai mici decât cele reale.

Dacă am extrapola aceste rezultate la un număr zilnic de 4-5.000 cazuri, cifra reală a infectărilor în România ar putea fi peste valoarea de 25.000 cazuri noi pe zi.

În context, cu scopul de a spori nivelul de siguranță în rândul pacienților și a personalului medical am decis să dăm startul unui nou program național pentru testarea tuturor angajaților MedLife la nivel de grup.

Vom testa toți colegii din unitățile medicale cu teste RT-PCR săptămânal sau chiar de două ori pe săptămână în cazul personalului care intră în contact cu pacienți cronici. De altfel, MedLife a fost prima companie care a avut capacitatea de a testa personalul din unitățile medicale încă de la începutul pandemiei și astfel, prin testare sistematică am reușit să ne protejăm colegii, și pacienții deopotrivă, să evităm focare și să ne continuăm activitatea în condiții de siguranță”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

Potrivit reprezentanților MedLife, programul de testare săptămânală va fi aplicat inclusiv în rândul personalului vaccinat. Decizia a fost luată în contextul în care varianta Delta a coronavirusului determină infecții și în rândul celor care au schema completă de vacciare.

“Pe lângă pacienți, am avut și colegi vaccinați, care la testare au ieșit pozitivi și au fost izolați în consecință. Desigur, cei vaccinați sunt complet asimptomatici sau cu simptome foarte ușoare, dar boala se dă și se ia chiar și în rândul acestora, de aceea, pentru siguranța tuturor, am decis să testăm toți colegii din unitățile medicale, fie că sunt sau nu vaccinați.

Este un prim pas și sperăm să devină o practică și în alte unități medicale sau chiar în companiile din România.

Ar fi extraordinar dacă s-ar extinde acest program măcar la nivelul persoanelor nevaccinate, unde riscul de contactare a virusului și mai ales de a face o formă severă a bolii este mai mare. De altfel, recomandăm cu prioritate ca într-o primă etapă să fie crescută rata de testare cel puțin în rândul persoanelor care se întorc din concediu, iar în situația în care nu se poate efectua testarea în timp real să existe o măsură prin care aceste persoane rămân izolate la domiciliu pentru câteva zile”, a mai adaugat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

Sprijin pentru clienții corporate: teste PCR și antigen efectuate în paralel cu scopul de a evalua eficiența testelor rapide în sistemul de triaj al angajaților

Dincolo de grija pentru siguranța angajaților și a pacienților, MedLife vine și în sprijinul clienților corporate, prin demararea unui demers de cercetare care are ca obiectiv evaluarea eficienței testelor rapide antigen în diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2. În acest sens, vor fi efectuate, în paralel, teste RT-PCR și teste antigen pentru 1000 de angajați din sectorul corporate, în urma cărora se vor putea organiza fluxuri eficiente de triaj în cadrul companiilor.

“Suntem alături de companiile din România încă din primele zile de pandemie cu implicații active în reducerea riscului de îmbolnăvire în rândul angajaților și eficientizarea fluxurilor pentru susținerea economică a business-ului.

Dată fiind creșterea alertă a numărului de cazuri cu noua tulpină și totodată nevoia companiilor de  a menține un mediu sigur în rândul angajaților, vrem să lansăm un nou demers de evaluare a testelor antigen în contextul actual.

Întrucât sunt multe companii care folosesc testele rapide antigen pentru triajul angajaților, vrem să ne asigurăm că este o metodă alternativă de luat în calcul în contextul noii tulpini Delta, pentru a limita cât mai mult riscurile care ar putea să pună în pericol sănătatea angajaților și activitatea companiei, deopotrivă. Astfel, ne propunem să creăm un model de bune practici, prin care să arătăm cum se poate face business cu risc scăzut în era COVID-19, cum o companie poate să ofere încredere angajaților și își poate desfășura activitatea în condiții de siguranță, chiar și în contextul nefavorabil în care numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 este pe o pantă ascendentă”, a declarat Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife Group.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*