Magazinul online românesc Spy Shop – 90 milioane lei cifră de afaceri din sisteme de securitate și panouri fotovoltaice

FOTO Sunday PR

Avântul luat atât de cererea pentru sistemele de securitate, dar și pentru sistemele cu panouri fotovoltaice în proiecte rezidențiale cât și industriale, au contribuit la creșterea cu 60% a cifrei de afaceri realizate în anul 2022 de compania Spy Shop, cel mai mare importator, distribuitor și retailer ale sistemelor de securitate și fotovoltaice din România.

Investițiile în spații de stocare și creșterea echipei, accentul pus pe calitatea serviciilor pentru client, dezvoltarea rețelei de distribuție, dezvoltarea gamei de produse, automatizarea proceselor și dezvoltarea canalelor de marketing și vânzare au contribuit din plin la realizarea cifrei de afaceri.

“Am dezvoltat gama de produse printr-o selecție foarte atentă a producătorilor, dorindu-ne ca aceștia să ofere echipamente de o calitate ridicată și o garanție sporită, pe care să o putem oferi și noi mai departe către clienții noștri. În plus, automatizarea și digitalizarea cât mai multor procese ne ajută și ne vor ajuta tot mai mult pe viitor să ne îndeplinim obiectivele de creștere”, spune Sergiu Dăngulea, CEO Spy Shop.

Printre brandurile pentru care Spy Shop este distribuitor și partener autorizat se află: Hikvision, Dahua, Motorline, ZkTeco, Ajax, Unipos, Reolink, Huawei, Canadian Solar, Xiaomi, Imou, Sonoff, Nice, Seagate, Western Digital, Vortex, Pulsar etc.

Numărul de comenzi a crescut cu aproximativ 35%, iar printre cele mai căutate categorii de produse au fost camerele de supraveghere, sistemele fotovoltaice, sisteme de alarmă, videointerfoanele si automatizările pentru porți.

Diversificarea gamei de produse este un obiectiv continuu pentru atragerea noilor clienți. Alegerea celor mai bune produse si a celor mai buni producatori din punct de vedere al raportului calitate/preț poate face diferența în piață, la fel și îmbunătățirea sistematică a serviciilor oferite pentru fidelizarea clienților.

Spy Shop a investit peste 1,5 milioane de euro în 2022 pentru dezvoltare, într-un nou spațiu de birouri și un nou depozit, care permit desfășurarea activității în cele mai bune și moderne condiții, însă sunt în derulare și alte învestiții pentru îmbunătățirea fluxului. În acest moment, după ce a fost dat în folosință întreg spațiul de depozitare, stocul zilnic propriu este de 4 milioane euro.

“Tot timpul am pus accent pe client și pe nevoia lui, astfel că am căutat să îmbunătățim permanent experiența de cumpărare, relația cu acesta și dorim să îi oferim atât produse calitative, dar mai ales servicii de care să fie mulțumit. Noul spațiu ne permite atât să ne extindem și să ne eficientizăm munca, cât și să stocăm mai multă marfă și să creștem posibilitatea de procesare a unui număr mult mai mare de comenzi, dar și să expediem mai rapid. Avem o echipă de peste 80 de oameni, 2 sedii și 3 spații de depozitare ce însumează peste 5000 mp”, spune Sergiu Dăngulea, CEO Spy Shop.

La nivelul industriei de securitate, în 2023 se va vedea o creștere mai lentă din cauza unui context economic mai dificil.

Strategia de dezvoltare a Spy Shop continuă și în acest an: creșterea business-ului și consolidarea poziției în piața sistemelor de securitate și a echipamentelor conexe, dezvoltarea și integrarea mai multor soluții software de automatizare, mai multe metode de plată, dezvoltarea rețelei de instalatori și distribuție, deschiderea unor noi canale de vânzare și ieșirea pe piața din regiune.

Spy Shop este unul dintre cei mai mari importatori și distribuitori de sisteme de securitate, supraveghere video și sisteme fotovoltaice, înființat în anul 2009. Operează prin intermediul site-ului spy-shop.ro și are în portofoliu peste 50.000 de produse de securitate și supraveghere video, panouri și sisteme fotovoltaice, echipamente adresate clientului final cât și partenerilor B2B, dar și o retea națională cu peste 2000 de instalatori și distribuitori.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*