Magazinul de mobilă online ACAJU a avut o creștere de 30% a cifrei de afaceri în 2020

Iulian Acatrinei, director general ACAJU Romania

Brandul românesc de mobilă ACAJU anunță creșteri de 30% în perioada pandemiei. Pe de-o parte, creșterea s-a datorat acestui context, pe de altă parte anul 2020 a fost anul schimbărilor de strategie, al adaptării și al evoluției pentru brandul românesc care se ocupă cu furnizarea obiectelor de amenajare interioară.

În contextul pandemiei de Covid-19, regândirea planului de acțiune, schimbarea obiectivelor și prezența constantă în mediul online au reprezentat cheia succesului pentru acesta. Urmând „firul roșu” al direcției brandului, bine delimitat cu ajutorul viziunii și a valorilor companiei, noul plan de acțiune s-a concretizat intuitiv în anul 2020.

,,Principalul obiectiv atins în anul 2020 a fost consolidarea unei relații transparente, bazată pe încredere și respect cu întreaga echipă Acaju. Adaptarea la noile condiții și alinierea intereselor comune au condus la mobilizarea fiecărui membru în parte, fie că lucrau de la birou în condiții depline de siguranță, fie că alegeau să își desfășoare activitatea de acasă.” susține Iulian Acatrinei, Director General ACAJU România.

Datorită acestui proces de mobilizare și implicare, pierderile financiare estimate în urma închiderii magazinelor fizice s-au transformat într-o perioadă de creșterea ulterioară a cifrei de afaceri cu 30% față de anul precedent.

În această perioadă s-au remarcat creșteri semnificative în zona de amenajare a dormitorului, prin mobilier care facilitează lucrul de acasă, precum birouri și scaune pentru birou. Mobilierul pentru grădină a fost și el în topul alegerilor cumpărătorilor.

Anul 2021 este marcat de sărbătorirea a 15 de ani de activitate și planuri ambițioase pentru viitor pentru ACAJU. Regândirea spațiilor logistice pentru creșterea capacității de depozitare și sortare a produselor și implementarea unui soft de management al business-ului sunt acțiuni din planul de afacere din anul în curs.

„Fiecare dintre noi a înțeles cât de important este să aibă o locuință cât mai confortabilă și primitoare și chiar când efectele actualei pandemii se vor diminua, credem că nu se va șterge așa ușor din memoria colectivă importanța unui ambient în care poți sa te relaxezi, dar și să lucrezi. Nu credem într-o relaxare foarte rapidă a măsurilor impuse de lege și ne așteptăm ca mobilierul din categoriile work from home și cel de gradină să aibă o evoluție puternic pozitiva în continuare. Ne dorim sa avem o creștere a cifrei de afaceri de 2 cifre, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, ținta fiind o creștere tot de 30%.” declară Iulian Acatrinei.

„Vom rămâne loiali misiunii noastre  care spune că ACAJU contribuie la creșterea calității vieții pentru toate entitățile implicate în relația cu ACAJU, așa că vor fi în centrul atenției noastre echipa, acționarii, clienții, furnizorii si statul”, mai adaugă Directorul General ACAJU România.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*