MAE avertizează asupra unui risc ridicat de insecuritate în Istanbul

Steagul Turciei. FOTO Pixabay.com

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care locuiesc sau călătoresc în orașul Istanbul că, în această perioadă, există un risc ridicat de insecuritate, ce vizează lăcașuri de cult și reprezentanțe diplomatice, din zonele Beyoglu, Galata, Taksim și Istiklal, ale unor state membre UE.

În prezent este în vigoare o alertă de călătorie pentru Republica Turcia, la nivelul  ,,Există factori de risc – evitați călătoriile dacă nu sunt necesare” (http://www.mae.ro/travel-alerts/15977#79).

În acest context, MAE transmite cetățenilor români următoarele recomandări:

  • să respecte cu strictețe recomandările și îndrumările autorităților locale;
  • să urmărească mass-media locale pentru a cunoaşte şi evita zonele cu o situaţie de insecuritate ridicată;
  • să dea dovadă de maximă prudență în această perioadă, evitând locurile aglomerate din spaţiile publice şi de interes turistic;
  • să evite staționarea prelungită în zonele turistice principale, în apropierea centrelor comerciale sau a secţiilor de poliţie, iar în contextul observării unor persoane sau colete suspecte, să părăsească de urgenţă zona în care se află;
  • să se delimiteze de orice acţiune de protest şi să părăsească zonele respective.

De asemenea, MAE transmite cetățenilor români care călătoresc în Republica Turcia, în special în orașul Istanbul, recomandarea de a-şi anunţa prezenţa autorităților române, comunicând datele de contact prin intermediul portalului www.econsulat.ro (https://econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza).

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*