Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei – Comunitatea Autonomă Andaluzia şi Comunitatea Autonomă Extremadura, că Agenția Meteorologică locală – AEMET a actualizat prognoza de vreme nefavorabilă și a emis coduri roşu şi portocaliu de caniculă, pentru perioada 17 – 19 iulie 2023.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla: +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al Consulatului General al României la Sevilla: + 34648212169.
Be the first to comment