Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile bulgare au revizuit condițiile de intrare în Republica Bulgaria, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri se aplică începând cu data de 1 septembrie 2021.
Conform noilor prevederi, cetățenii români care sosesc din România (menținută în zona verde) pot intra în Republica Bulgaria sub condiția prezentării, pe lângă documentele de călătorie, a unuia dintre următoarele documente:
- un certificat digital european COVID-19 care atestă vaccinarea sau un document similar, care conține aceleași date precum certificatul digital european COVID-19;
- un certificat digital european COVID-19 care atestă vindecarea sau un document similar, care conține aceleași date precum certificatul digital european COVID-19;
- un certificat digital european COVID-19 care atestă testarea sau un document similar, care conține aceleași date precum certificatul digital european COVID-19.
Printre categoriile de persoane exceptate de la cerința prezentării de documente COVID-19 la intrarea în Republica Bulgaria se află persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, în cazul în care se garantează părăsirea imediată a teritoriului acestui stat, precum și copiii cu vârsta de până la 12 ani.
MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: 0035929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: 00359879440758.
Be the first to comment