Noul sistem de operare pentru Mac este aici. Apple l-a anunțat în evenimentul din septembrie 2018, dar nu a făcut un spectacol din asta. Poate și pentru că discutăm de un update incremental.
macOS Mojave vine cu mai multe noutăți, dar nu e niciuna majoră:
- Avem Dark Mode. Poți să vezi ecranul mai bine pe timp de noapte, ca să nu-ți forțezi ochii.
- Desktop-ul poate să aiba un wallpaper dinamic, care își schimbă culoarea în funcție de ora zilei.
- Tot pe desktop, documentele se auto-aranjează în foldere după tipul fișierului
- Finder aduce îmbunătățiri legate de modul în care editezi un document fără să-l deschizi.
- Poți să folosești Continuity Camera: faci o poză cu telefonul tău și o vezi imediat pe Mac.
- În Mac App Store ai categorii mai bine organizate și prezentările de aplicații vin și cu video. La fel și iTunes aduce ceva noutăți de genul acesta.
- În Safari poți să alegi să ascunzi butoane de tip Like / Share de pe diferite site-uri și să nu mai lași website-urile să te urmărească.
- Apare și aplicația Voice Memos care se sincronizează cu cea similară de pe iOS.
Ce trebuie să faci înainte să instalezi macOS Mojave
Înainte de orice, trebuie să știi cum se pronunță numele noului sistem de operare :)
macOS Mojave = “mac ou-es mouhavi”
Back-up, urmat de un back-up și apoi de încă unul. Asigură-te că ai toate documentele necesare salvate pe un HDD extern sau pe Dropbox / iCloud. Nu se știe niciodată când se poate strica ceva. Eu m-am mutat în Dropbox cu tot ce am nevoie, așa că dorm mai liniștit.
Există și aplicații care nu-și fac back-up automat, așa că asigură-te că nu pierzi nimic.
Fă rost de o conexiune bună de net și de… răbdare. Partea de download și instalre o să dureze ceva.
Cum instalezi macOS Mojave
Nu orice Mac poate să suporte macOS Mojave, așa că asigură-te că ai un computer de pe lista asta:
- MacBook (Early 2015 or newer)
- MacBook Air (Mid 2012 or newer)
- MacBook Pro (Mid 2012 or newer)
- Mac mini (Late 2012 or newer)
- iMac (Late 2012 or newer)
- iMac Pro (2017)
- Mac Pro (Late 2013; Mid 2010 and Mid 2012 models with recommended Metal-capable graphics cards)
Apple a făcut partea asta de download și instalare deosebit de ușoară. Pașii sunt:
- Intră pe Mac App Store și caută macOS Mojave. Alternativ, poți să folosești acest link. macOS Mojave este gratuit, dar cântărește cel puțin 6GB, așa că asigură-te că ai loc pe computer.
- După ce se descarcă, apeși butonul de “Continue” și el își cam face singur treaba.
- În cazul în care vrei să instalezi macOS Mojave pe curat, folosește o aplicație de genul asta pentru a face un USB Disk gata de instalare.
Cât se instalează, poți să citești un review complet făcut de ArsTechnica.
Ai instalat macOS Mojave? Cum ți se pare la prima vedere? Discuția continuă în comentarii sau pe noua pagină de Facebook a boio.ro.
imi este cam frica la un macbook pro 2015
@KlaudiNhO: eu l-am pus pe un MacBook Pro Mid 2012. La prima vedere e OK, dar ma pronunt dupa o saptamana – doua.
Și dacă am un mac mai vechi (2011) chiar nu se poate face nimic? Sunt nou în mediul apple/mac. Specificațiile mac-ului nu sunt chiar slabe. Procesor 2,5 i5 8 GB ram spațiu suficient pe un ssd. De ce totuși nu se poate. Sau ce trebuie făcut? Mulțumesc
@Iulian: Chiar și pe unul din 2013 merge mult mai rău decât macOS-ul precedent. Nu îți recomand să treci la Movaje.