Logitech G lansează tastatura mecanică de gaming G413 SE, în versiunile cu sau fără taste numerice

Logitech G lansează tastatura mecanică de gaming G413 SE

Logitech G, brand din portofoliul Logitech și lider inovator în tehnologiile și echipamentele  de gaming, anunță lansarea tastaturii mecanice de gaming – Logitech G413 SE, în versiunile Full Size și TKL (fără taste numerice). Proiectate pentru a oferi precizie și un plus de performanță, cele două versiuni ale noii tastaturi au switchuri mecanice de înaltă calitate si taste din PBT- ceea ce le face durabile și rezistente la uzură.

„Am dedicat mult timp și atenție în realizarea designului și conceptului de tastaturi care dispun de toate caracteristicile necesare pentru a oferi performanță avansată. Sunt realizate din materiale rezistente și durabile, fiind opțiunile ideale pentru gamerii care își doresc o tastatură mecanică la un preț avantajos.“, a declarat Ujesh Desai, director general al Logitech G.

Tastatura mecanică de gaming G413 SE are în dotare, pentru ambele versiuni, switchuri mecanice tactile care asigură performanță avansată și timp rapid de acționare, pentru utilizatorii care preferă un feedback direct. În plus, dispun de taste din PBT, unul dintre cele mai rezistente și de înaltă calitate materiale de pe piață. Astfel, noile modele de taste sunt construite pentru a asigura rezistență excelentă la pete, căldură și uzură devenind unele dintre cele mai rezistente de pe piață.

Logitech G413 SE, în versiunile Full Size și TKL, vine cu iluminare cu LED-uri albe. Carcasa de culoare neagră este din aliaj de aluminiu și magneziu șlefuit. Rezultatul – o tastatură de gaming cu design minimalist, echilibrat, un must-have pentru orice gamer.

Ambele variante au fost gândite și concepute pentru a oferi o folosire ușoară a tastelor si feedback precis – o diferență față de alte tastaturi mecanice care nu sunt destinate pentru utilizarea în jocuri video. La asta se adaugă și faptul că sunt prevăzute cu tehnologie anti-ghosting ce presupune că există posibilitatea de a apăsa simultan multiple taste (până la 6) și toate înregistrează în același timp comanda executată, lucru extrem de important în timpul jocului.

Preț și Disponibilitate

Logitech G413 SE (versiunea Full Size) și Logitech G413 TKL SE (versiunea fără taste numerice) vor fi disponibile pe LogitechG.com si la partenerii locali începând cu luna Februarie, la prețul recomandat de 349 lei versiuneaTKL, respectiv 399 lei în versiunea standard.

DESPRE LOGITECH G

Logitech G, brand din portofoliul Logitech International, este lider global în echipamente de gaming pentru PC și consolă. Logitech G pune la dispoziția jucătorilor, de toate nivelurile, tastaturi, mouse-uri, căști, mouse pad-uri și produse de simulare de top, realizate prin design inovator, tehnologii avansate și o pasiune profundă pentru gaming.

Fondată în 1981 și cu sediul în Lausanne, Elveția, Logitech International este o companie publică elvețiană listată pe SIX Swiss Exchange (LOGN) și pe piața Nasdaq Global Select Market (LOGI). Mai multe detalii despre Logitech G găsiți pe www.logitechG.com, blogul companiei sau @LogitechG.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*