Minivacanța de Paște dă startul, în acest an, sezonului estival pe litoralul autohton, în condițiile în care în stațiunile de la Marea Neagră sunt așteptate câteva sute de turiști în intervalul 14 – 17 aprilie. Zeci de unități de cazare vor fi deschise în perioada sărbătorilor pascale, hotelierii pregătind pachete tematice pentru Paște, anunță Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator român pe segmentul vacanțelor la Marea Neagră, iar tarifele pornesc de la 123 de lei/noapte/camera dublă pentru cei care aleg doar cazare.
De Paşte, pe litoralul autohton, vor fi deschise câteva zeci de hoteluri, mai ales cele care au centre SPA și zone de relaxare, majoritatea situate în stațiunile Mamaia și Eforie Nord. Hotelierii au pregătit pachete speciale pentru sărbători, ce includ mese tradiționale de Paște, cu ouă roșii, cozonac, preparate din carne de miel, proțap etc., precum și activități pentru copii (vânătoare de ouă) și momente de divertisment pentru adulți (muzică live).
“În mod tradițional, data de 1 Mai este cea la care se dă startul sezonului estival pe litoralul românesc. Dar, de la an la an, observăm că tot mai mulți români aleg Marea Neagră pentru a merge în minivacanța de Paște, deși litoralul nu este principala destinație a turiștilor pentru sărbătorile pascale. Însă, putem spune că această minivacanță va fi <<antrenamentul>> pentru weekendul prelungit de 1 Mai, care, în 2023, este la două săptămâni după Paște”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.
Tarifele la cazare pornesc de la 123 de lei pe noapte pentru doi adulți, preț valabil la o vilă de trei stele din Eforie Nord. Turiștii care caută pachete complexe, care să includă mai multe servicii, trebuie să achite de la 455 de lei camera dublă pe noapte la un hotel de trei stele în Mamaia, preț ce acoperă cazarea cu demipensiune (mic dejun și cină), masa festivă de Paște, acces la piscină exterioară cu apă încălzită, program artistic pentru adulți și copii. Tot la trei stele în stațiunea Mamaia, un pachet all inclusive costă 576 lei/noapte/camera dublă.
În Eforie Nord, la un hotel de trei stele, o noapte de cazare cu mic dejun inclus costă 262 de lei pentru două persoane, iar în Mamaia, la patru stele, camera dublă costă de la 273 de lei pe noapte, cazare cu mic dejun inclus.
În comparație cu anul trecut, în cazul unor hoteluri, tarifele pentru minivacanța de Paște sunt chiar cu 10% mai mici, dar există și unități de cazare, în special cele care oferă servicii complexe, care au majorat prețurile.
“Rezervările pentru Paște au început deja, dar ne așteptăm ca cele mai multe să vină cu aproximativ două săptămâni înainte de sărbători, mai ales dacă prognoza meteorologică va indica vreme frumoasă pentru zona de litoral a țării. Ceea ce este evident e interesul mult mai ridicat al românilor pentru sejururi la mare de Paște în comparație cu anul trecut. De menționat că, în general, turiștii care aleg litoralul în această perioadă sunt mai ales familii cu copii – multe hoteluri având pregătite programe pentru cei mici – și care provin din localități aflate la maximum 3-4 ore de mers cu mașina până în destinație”, adaugă Ionuț Nedea.
Nu doar hoteluri, ci și baruri, restaurante și cluburi vor fi deschise la jumătatea lunii aprilie, când e sărbătorit Paștele. Oficial, vacanţa de Paşte are patru zile și este cuprinsă între 14 aprilie (Vinerea Mare) şi 17 aprilie (a doua zi după Duminica Paștelui).
Be the first to comment