Limitless Agency: De Black Friday 2023, românii au cumpărat mai puțin decât anul trecut. Printre cele mai scumpe achiziții, o pereche de pantofi sport de 3.000 euro

Daniel Slăvenie. FOTO Confident PR

Ediția de Black Friday 2023 a înregistrat o creștere ușoară de 12% a vânzărilor online comparativ cu anul trecut, la peste 25 milioane de euro, în timp ce numărul utilizatorilor online a crescut cu 13% și numărul tranzacțiilor a crescut cu 4% per total, arată un raport al datelor din peste 400 de magazine pentru perioada 10-12 noiembrie, realizat de Limitless Agency, una dintre principalele agenții de marketing digital din România. Recordul de anul acesta a fost reprezentat de achiziția celui mai scump televizor, în cea mai mare cantitate de până acum, în valoare totală de 740.000 euro.

Totodată, în perioada 10-12 noiembrie, valoarea medie a comenzii a fost de 126 euro, similar cu valoarea medie în weekendul de Black Friday de anul trecut.

În acest context, cele mai scumpe produse achiziționate în weekendul de Black Friday au fost un televizor LED Smart în valoare de aproape 148.000 euro, o pereche de pantofi sport de 3.000 euro (14.000 lei) și un cărucior pentru copii în valoare de peste 3.000 euro (14.500 lei).

Dacă anul trecut a fost achiziționat un singur televizor LED Smart, în valoare de 148.000 euro, la ediția Black Friday din acest an au fost achiziționate 5 televizoare la acest preț, valorizând total 740.000 euro.

Alte cifre impresionante Black Friday 2023 sunt achizițiile de 14.500 telefoane mobile, 5.000 de console playstation, 4.500 de cauciuri auto, 27 de perechi de pantofi sport Dolce & Gabbana Portofino și 16 perechi de pantofi de dama în valoare de 4.320 de lei într-o singură comandă, mai arată raportul Limitless Agency.

“Comportamentul de achiziție de Black Friday 2023 a fost ușor mai temperat, românii preferând să cumpere mai puține produse și de valori mai mici decât anul trecut. Unul dintre motive este și faptul că ediția de Black Friday a început mai devreme anul acesta, dar și faptul că românii au devenit mai chibzuiți. Însă numărul utilizatorilor a crescut cu 13%, semn că românii sunt tot mai familiarizați cu mediul online. Per total, a fost o ediție cu rezultate optime și așteptate de magazinele online, raportat și la contextul economic actual”, declară Daniel Slăvenie, CEO&Partner Limitless Agency.

În acest context, clienții Limitless Agency au obținut venituri de peste 25 milioane de euro în weekendul de Black Friday. Domeniile care au înregistrat creșteri ale vânzărilor sunt beauty și băuturi alcoolice.

Pentru ediția Black Friday 2023, magazinele online au crescut bugetele de Black Friday cu 30% în comparație cu anul trecut.

Potrivit unui raport Limitless Agency, care analizează datele Digital Market Outlook, veniturile de pe piața comerțului electronic din România vor ajunge la 7 miliarde de euro în 2023, respectiv la aproape 12 miliarde de euro până în 2027.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*