Leroy Merlin a semnat Carta Diversității din România

Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin România

Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, anunță semnarea Cartei Diversității din România, întârindu-și astfel angajamentul de a respecta principiile diversității și egalității de șanse pentru toți angajații companiei, inclusiv de-a lungul procesului de recrutare a viitorilor angajați.

Carta Diversității din România este o inițiativă care reunește la aceeași masă grupuri cointeresate dintre cele mai diverse și care propune semnatarilor săi o platformă colaborativă de acțiune, dezbatere și schimb de bune practici în jurul managementului diversității. Carta Diversității reunește la aceeași masă 132 de semnatari, acoperind cca. 185.000 de angajați care și-au asumat public principiile Cartei.

Demersul semnării Cartei Diversității evidențiază importanța resursei umane din cadrul companiei Leroy Merlin, ghidată de valori asumate de echipă, printre care regăsim: generozitate, performanță, simplitate, exemplaritate, coerență, dar și respectul pentru diversitate și toleranță. În prezent, pe piața locală, în cele 19 magazine Leroy Merlin din 14 orașe, lucrează peste 2500 de angajați.

„Avem bucuria să semnăm Carta Diversității din România, acest angajament făcând parte din carta valorilor companiei noastre. Promovarea non-discriminării și a diversității, fie de credințe, preocupări sau idei, este un fundament de lucru în echipă, de coeziune, în scopul performanței noastre. Proiectele noastre de promovare a diversității merg de la recrutarea și promovarea în companie pe criterii de egalitate de șanse, la acordarea de beneficii și avantaje, la respectul pentru echitate și dreptul la greșeală. Suntem implicați în proiecte sociale și umanitare alături de organizații ce susțin diversitatea și ne angajăm în dezvoltarea lor. Semnarea Cartei Diversității reprezintă pentru noi o reafirmare a angajamentului nostru ca organizație de a susține diversitatea și echitatea în mod activ și continuu”, a declarat Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin România.  

Despre Leroy Merlin

LEROY MERLIN este liderul european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 90 de ani ca retailer specializat pe construcții, decorațiuni și grădinărit. Companie inovatoare din cadrul ADEO, LEROY MERLIN deține 800 de magazine în 15 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud. Peste 115.000 de colegi fac parte din familia LEROY MERLIN. Aflată într-un progres constant, compania ADEO a devenit cea mai mare companie franceză de pe piața internațională. În prezent, companiile grupului ADEO sunt recunoscute peste tot în lume prin numeroasele premii “Great Place to Work Institute”.

În România funcționează 19 magazine LEROY MERLIN, cu peste 2500 de angajați în 14 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea și Târgoviște.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*