Ecosistemul Lenovo™ Legion™ a devenit și mai bogat, odată cu lansarea a două noi monitoare de gaming Lenovo Legion și a unei serii de accesorii Lenovo Legion Go. Astfel, gamerii își pot personaliza dispozitivele și sesiunile de gaming exact așa cum își doresc.
Dock-ul USB-C Lenovo Legion Go
Dock-ul USB-C Lenovo Legion Go le oferă gamerilor o stație principală pentru Lenovo Legion Go atunci când nu sunt în mișcare, cu un port USB-C Power (până la 100Wmax), un port 1G RJ45, un port Type-C™ complet funcțional, două porturi USB-A 3.0 și un port HDMI 2.0 care suportă o rezoluție de până la 4K la 60Hz. Dock-ul are, de asemenea, un cablu Type-C integrat de 230 mm pentru conectarea la Lenovo Legion Go.
Stație de încărcare Lenovo Legion Go
Stația de încărcare Lenovo Legion Go transformă controllerele TrueStrike detașabile ale Lenovo Legion Go într-un singur controler care poate fi realimentat. La încărcare completă, bateria încorporată a stației asigură, de asemenea, o alimentare completă cu energie pentru controllerele TrueStrike1 detașabile din stânga și din dreapta. Stația de încărcare Lenovo Legion Go în sine este reîncărcabilă prin intermediul unui port Type-C.
Carcasa de transport Lenovo Legion Go
Carcasa dură, cu fermoar dublu, Lenovo Legion Go are o clapetă pentru protejarea ecranului, un buzunar intern cu fermoar pentru depozitarea unui cablu USB auxiliar, a unei unități flash USB, a unei tastaturi portabile, a căștilor sau a altor accesorii.
Joystick-ul Lenovo Legion Go și noile capace compatibile
Pentru un control mai precis în jocuri de curse sau titluri în care cel mai mult contează numărul de FPS, joystick-ul și capacele Lenovo Legion Go sunt alegerea potrivită. Materialul texturat cu aderență suplimentară sporește confortul și controlul în timpul unei sesiuni intense de gaming.
Tastatura Mini Lenovo Multi-Device cu Bluetooth
Tastatura Mini Lenovo Multi-Device cu Bluetooth® este completarea perfectă pentru Lenovo Legion Go, fiind o tastatură cu layout 75%, foarte ușoară, de doar 180 g, cu o grosime de numai 5,6 mm. Tastatura poate comuta cu ușurință între până la trei dispozitive cu conexiune multi-device și suportă Microsoft Windows, Android™ și iPadOS®.
Monitoarele Lenovo Legion R27qc-30 și Lenovo Legion R32qc-30
Atunci când nu se joacă în afara locuinței, posesorii de Lenovo Legion Go au la dispoziție două noi opțiuni de monitoare, și anume Lenovo Legion R27qc-30 de 27 inch și Lenovo Legion R32qc-30 de 31,5 inch. Ambele dispun de o rată de refresh de până la 180 Hz și timpi de răspuns de 0,5 ms (MPRT), având ecrane curbate 1500R. Monitorul de 27 inch suportă 120% sRGB și 90% DCI-P3, iar cel de 31,5 inch suportă 112% sRGB. Ambele monitoare au două porturi HDMI 2.1, un port DP1.4 și o ieșire audio, precum și o pereche de difuzoare de 3W.
Gamerii care doresc să profite la maximum de noile accesorii, monitoare și dispozitive Lenovo Legion pot face upgrade la Legion Ultimate Support, obținând acces la experți în domeniul jocurilor video disponibili 24/7/365 prin chat, e-mail sau telefon2. Pe măsură ce ecosistemul Lenovo Legion continuă să se extindă, jucătorii vor avea din ce în ce mai multe opțiuni pentru a-și personaliza build-urile, în încercarea de a atinge imposibilul în domeniul gamingului.
Prețuri și disponibilitate3 în EMEA
- Monitorul Lenovo Legion R27qc-30 Monitor va fi disponibil începând din octombrie 2024 la un preț de aproximativ 259 euro.
- Monitorul Lenovo Legion R32qc-30 Monitor va fi disponibil începând din octombrie 2024 la un preț de aproximativ 349 euro.
- Dock-ul USB-C Lenovo Legion Go este disponibil din iunie 2024 la un preț începând de la 64,99 euro.
- Stația de încărcare Lenovo Legion Go va fi disponibilă începând din octombrie 2024 la un preț de aproximativ 59,99 euro.
- Carcasa de transport Lenovo Legion Go va fi disponibilă din ianuarie 2025 la un preț începând de la 29,99 euro.
- Joystick-ul și noile capace Lenovo Legion Go vor fi disponibile începând din octombrie 2024 la un preț începând de la 9,99 euro.
- Tastatura Mini Lenovo Multi-Device cu Bluetooth va fi disponibilă din noiembrie 2024 la un preț începând de la 39,99 euro.
Be the first to comment