KMG International (Rompetrol) a lansat a XX-a ediție a programului de internship „Pregătit pentru Carieră”, destinat tinerilor care doresc să urmeze o carieră în industria de petrol și gaze. În acest an, 55 de studenți și proaspăt absolvenți au fost selectați pentru a participa la o ediție specială a programului de pregătire.
Timp de două luni, tinerii vor beneficia de expertiza a peste 35 de mentori, care își vor folosi experiența acumulată pentru a-i ghida pe studenți, pe diferite arii de specializare.
Având în vedere contextul pandemic în care ne aflăm, ediția din acest an va avea o importantă componentă online, pentru a fi în acord cu toate recomandările venite de la autorități, în lupta împotriva virusului SARS-CoV-2.
„Din evidențele noastre, depășim pragul de 1.500 de tineri care au trecut, până în prezent, prin programele noastre de internship. Avem în fața noastră o ediție care se va desfășura în concordanță cu contextul curent, în care fizic nu vom fi la fel de aproape unul de celălalt. Avem, însă, această pârghie online, care ne va ajuta enorm la segmentele teoretice și avem încredere în dedicarea mentorilor noștri și în atitudinea proactivă a tinerilor dornici să-și consolideze cunoștințele și să absoarbă noțiuni noi”, a declarat Nicoleta Mihaiță, Talent Acquisition & Employer Branding Manager în cadrul KMG International (Rompetrol).
Prima parte a programului de internship (03 august – 31 august) se va desfășura exclusiv online, după care vor urma perioade de practică în luna septembrie, dacă o va permite contextul epidemiologic, în rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, în cadrul companiilor Rompetrol Rafinare, Rominserv, Midia Marine Terminal și Rompetrol Quality Control, dar și în cadrul Rompetrol Well Services, la divizia de servicii la sondă.
Ca o noutate în acest an, cei 55 de studenți vor parcurge și programul „Leaders Explore” al Fundației Leaders, pe parcursul căruia își vor dezvolta competențele soft, precum comunicarea, empatia, adaptabilitatea și ascultarea activă.
La finalul celor două luni ale programului, tinerii vor primi două certificări: una de absolvent al programului de internship Rompetrol și una de absolvent al programului „Leaders Explore”.
Programul de practică este girat de Rompetrol încă din anul 2001, iar de-a lungul anilor, sute de tineri care au trecut prin etapele de pregătire și au devenit specialiști în domeniu.
Rompetrol Rafinare operează rafinăriile Petromidia Năvodari, cea mai mare și cea mai modernă unitate de profil din România și una dintre cele mai importante din regiunea Mării Negre. Petromidia este considerată una dintre cele mai performante unități de profil din Europa, Africa și Orientul Mijlociu, potrivit unui studiu realizat de o companie de renume specializată pe analize comparative în sectorul energetic, cu un indice de complexitate de 11,4, fapt ce o plasează în topul rafinăriilor din regiune. De asemenea, compania deține rafinăria Vega Ploiești, unic producător intern de bitum și hexan.
Rompetrol Well Services (RWS) este una din cele mai importante companii din segmentul de piață specific din România. Cu o experienţă de peste 60 de ani, RWS oferă o gamă largă de servicii specializate pentru sonde de ţiţei şi gaze naturale ce include Cimentări, Sand Control, Stimulări, Instrumentaţii cu sârmă, Servicii cu azot, Tubaj coloane și Închirieri de echipamente și scule.
Be the first to comment