IVECO, pionier și lider al industriei automotive, a înregistrat o creștere cu 13.5% a cifrei de afaceri în 2022, ocupând poziția a doua în piața vehiculelor comerciale de la noi, pentru al patrulea an consecutiv, cu o cotă de piață de 15.9%. Compania a vândut un număr de aproape 100.000 de noi vehicule comerciale la nivel european în 2022, în timp ce în România au fost înmatriculate aproximativ 2.500 de noi unități.
La nivel european, piața a suferit în 2022 o ușoară scădere față de anul 2021, dar în România piața se află în creștere, fiind înmatriculate 15.602 noi unități, cu 6% mai multe decât în anul precedent. Creșterea a fost influențată, în principal, de categoriile de vehicule medii și grele, componentă care a crescut cu 17% față de anul precedent.
Cele mai multe înmatriculări de vehicule au avut loc în București și Ilfov, cu 3.366 de unități înmatriculate, reprezentând 21.6% din totalul înmatriculărilor de vehicule la nivel național, urmate de județele Argeș, cu 900 de unități și Timiș, cu 782 de unități înmatriculate în anul precedent.
Când vine vorba de vehicule comerciale ușoare (cu masa între 3.5 t – 7.49 T), IVECO și-a menținut poziția de lider pentru al patrulea an consecutiv, cu o cotă de piață de 25.10% și peste 2000 de unități vândute în România, din totalul de 8080 de vehicule comerciale light înmatriculate.
Cele mai căutate vehicule ușoare au fost furgoanele, cu o cotă de 38.9%, în creștere cu 1.6% față de anul precedent, din totalul vehiculelor light, urmate de șasiurile cu prelată, care au reprezentat 18.8% din total, cu 0.3% mai mult față de anul anterior. Topul este completat de vehiculele cu șasiu echipat cu box pentru temperatură controlată – 8.5% din total, în creștere cu 1.5% față de anul anterior.
La nivel european, piața light a înregistrat o scădere cu 17%, fiind vândute cu aproximativ 100.000 de unități mai puțin decât în anul precedent.
„Pentru anul 2023 avem în plan să dezvoltăm și mai mult capilaritatea rețelei IVECO, prin deschiderea de noi puncte de vânzare și post-vânzare. Totodată, ne propunem continuarea promovării susținute a contractelor de mentenață și întreținere pentru toate gamele, care asigură calitatea reparațiilor și implicit maximizarea experienței IVECO. Flote importante de camioane din gama WAY sunt deja în uzul transportatorilor din România, iar feedbackul primit este unul îmbucurător. Am transpus experiențele lor în proiectul Ambassadors, iar prin acesta, dorim să prezentăm beneficiile ecosistemului IVECO tuturor clienților noștri”, a declarat Andrei Gagea, Director General IVECO România.
IVECO deține cea mai capilară rețea de vânzare și post-vânzare din România, cu 21 de puncte de vânzare și 24 de puncte de service pe tot teritoriul țării. Totodată, compania a cunoscut o creștere semnificativă a numărului de contracte de întreținere și reparații, cu 175% mai mult față de anul precedent.
Noua politică comercială a IVECO pentru 2023 continuă linia începută în anul anterior, punând accent pe dezvoltarea produselor complementare procesului de vânzare, training-uri specializate pentru forța de vânzări, îmbunătățirea calității serviciilor post-vânzare, monitorizarea permanentă a experienței clienților și oferirea de servicii financiare atractive.
“Pentru a îmbunătății și mai mult calitatea serviciilor oferite de rețeaua IVECO în România, monitorizăm în permanență, prin intermediul echipelor de audit, respectarea standardelor calitative. Totodată, ne propunem accelerarea procesului de formare profesională a rețelei, prin oferirea training-urilor tehnice, comerciale și soft-skills. IVECO România, prin partenerii săi, dealerii, pune un accent deosebit pe scăderea timpilor de imobilizare ai vehiculelor, îmbunătățind performanțele serviciului Asistență Non Stop. Creșterea calității serviciilor post-vânzare este o preocupare constantă a brand-ului IVECO. Aceste servicii, dezvoltate în paralel cu pachetele de conectivitate, au ca scop reducerea timpilor de imobilizare, care pot apare ca urmare a unor incidente neprevăzute”, a mai declarat Andrei Gagea, Director General IVECO România
În 2022, peste 84% dintre vehiculele comerciale din gama heavy vândute în România au semnat și contracte de conectivitate.
Anul 2023 va fi un an în care noile modele ale gamei light și heavy vor fi prezentate internațional, iar în România, eDAILY va face cunoștință cu potențialii clienți în cadrul unui eveniment ce urmează să fie organizat la București.
Be the first to comment