Primul traseu de lungă distanță din România, Via Transilvanica, un proiect inițiat de Asociația Tășuleasa Social, condusă de Alin Ușeriu, a fost finalizat pe întreaga lungime de 1.400 de kilometri și a fost lansat oficial sâmbătă seara, la Alba Iulia.
Traseul începe din Bucovina, de la Putna, se încheie la Dunăre, la Drobeta Turnu Severin și trece prin 10 județe: Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava. Unic în România, proiectul Via Transilvanica fructifică zestrea cultural-istorică a locurilor și a celor 200 de comunități din zona pe care o străbate și își propune să dezvolte turismul verde și antreprenoriatul rural, tradițional românesc.
E.ON, în calitate de Partener pentru Sustenabilitate al proiectului de ecoturism Via Transilvanica, a susținut realizarea a 200 kilometri din acest traseu, grație implicării clienților care au răspuns pozitiv provocării lansate de companie de a-și activa factura electronică. Compania „a răsplătit” fiecare factură activată cu amenajarea unui metru din acest drum și, totodată, a acordat reduceri la factură pentru cei care consumă energie 100 la sută din surse regenerabile.
„Împreună cu colegii mei am ajuns la Alba Iulia după câteva săptămâni în care am parcurs întregul traseu pe jos. Să vezi cu ochii tăi și să parcurgi fiecare kilometru din Via Transilvanica, amenajat cu mari eforturi, în vremuri dificile, să îți amintești de fiecare bornă plasată și de fiecare poveste pe care ai auzit-o în cale în cei patru ani este un lucru extraordinar. Suntem fericiți că am ajuns în acest punct și că am avut parteneri de nădejde, iar E.ON a fost la înălțime în toți acești ani”, spune Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.
„Sunt trei motive care ne-au convins să intrăm în acest parteneriat și să susținem «Drumul care unește». Acestea sunt valorile comune pe care le avem noi, cei de la E.ON și Asociația Tășuleasa. Vrem să fim mai aproape de oameni, să le facem viața mai frumoasă și să trăim într-un mod sustenabil, respectând natura și bucurându-ne de darurile acesteia, într-o lume marcată de multe frământări”, afirmă Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România.
Marcarea finalizării proiectului Via Transilvanica a avut loc sâmbătă, 8 octombrie, în Piața Cetății din Alba Iulia, în prezența ambasadorilor, inițiatorilor, partenerilor și susținătorilor acestui proiect de ecoturism. Orașul Marii Uniri de la 1918, Alba Iulia, a fost scena lansării proiectului Asociației Tășuleasa Social în urmă cu patru ani, anul Centenarului, și tot aici inițiatorii proiectului au dorit să marcheze finalul de proiect, cu câteva zile înainte de sărbătorirea celor 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.
Be the first to comment