IRI Travel, principalul touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, lansează propriul târg virtual de turism, în perioada 23-28 februarie. Reducerile se aplică în plus, peste tarifele oricum avantajoase ale ofertelor tip ”Early Booking”.
Potrivit consultanților IRI Travel, în prezent, pentru Paște și primăvară, cele mai căutate destinații sunt România, Bulgaria și Grecia, iar pentru sezonul estival, cele mai căutate sunt litoralul românesc, litoralul bulgăresc, Grecia continentală (cu regiuni precum Halkidiki, Paralia Katerini, Riviera Olimpului), insulele grecești și riviera Turciei (Antalya, respectiv Bodrum – Kușadasi – Marmaris).
Alături de reducerile early booking deja aplicate, IRI Travel promovează reduceri cuprinse între 5% și 35% cu ocazia târgului de turism, turiștii fiind așteptați să achiziționeze atât online, de la sediul agenției dar și de la sediile agențiilor partenere.
”Toate ofertele noastre pot fi găsite la cele peste 1.500 de agenții de turism partenere, cu care colaborăm. Aceste agenții sunt situate în toată țara, deci pot fi accesibile oricărui turist român. Ca destinații externe, înregistrăm cea mai mare cerere pe partea de oferte early booking pentru litoralul bulgăresc, urmat de Grecia și de Turcia. Pe de altă parte, avem o creștere mare a solicitării pentru pachete turistice pe litoralul românesc, în regim de înscrieri timpurii, deci tot cu reduceri substanțiale. Amintesc că până pe 28 februarie este o treaptă de early booking, aceste oferte urmând să continue ulterior, dar în anumite cazuri cu reduceri ceva mai mici. Predictibilitatea acestui an și dorința românilor de a învinge inflația și scumpirile au determinat această creștere accelerate mai ales în ultima lună a rezervărilor tip early booking”, subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.
Iată exemple de oferte cu reduceri aplicate în timpul târgului de turism:
Circuite Autocar
Circuit și sejur 8 zile Kușadasi-Istanbul 2023 – 10% reducere pentru plecările din 31.05.2023, 17.09.2023
Circuit Grecia Epir autocar 2023 – 9 zile 10% reducere pentru plecarea din 20.09.2023
Circuit mănăstiri Grecia 7 zile autocar 2023 – 10% reducere pentru plecările din 22.05.2023, 06.11.2023
Grecia pentru Seniori – Insula Evia 8 zile autocar 2023 – 10% reducere pentru plecările din 15.05-23.05., 22.05-30.05, 29.05-06.06, 05.06-13.06,12.06-20.06, 11.09-19.09., 18.09-26.09, 25.09-03.10
Paște Grecia Insula Evia 2023 – 10% reducere pentru plecarea din 12.04.2023
Litoralul românesc
Fortuna*** – Eforie Nord – 5% reducere suplimentară la tarifele de early booking pentru rezervări efectuate în perioada 22.02 – 26.02 și sejur în perioada 01.06 – 16.07
Carmen*** – Venus – 5% reducere suplimentară la tarifele de early booking pentru rezervări efectuate în perioada 23.02 – 26.02 și sejur în perioada 05.05 – 15.09
Carmen Azzuro** – Venus – 5% reducere suplimentară la tarifele de early booking pentru rezervări efectuate în perioada 23.02 – 26.02 și sejur în perioada 05.05 – 15.09
Felix Perla Mării*** – Eforie Nord – 5% reducere suplimentară la tarifele de early booking pentru rezervări efectuate în perioada 23.02 – 26.02 și sejur în perioada 10.06.2023 – 10.09.2023
Cocor** – Olimp – 5% reducere suplimentară la tarifele de early booking pentru rezervări efectuate în perioada 23.02 – 26.02 și sejur în perioada 01.06 – 10.09
Flora*** – Mamaia – 5% reducere suplimentară la tarifele de early booking pentru rezervări efectuate în perioada 23.02 – 26.02 și sejur în perioada 31.05 – 30.09
Majestic*** – Olimp – 5% reducere suplimentară la tarifele de early booking pentru rezervări efectuate în perioada 23.02 – 26.02 și sejur în perioada 01.06 – 10.09
Piccadilly*** – Mamaia – 10 % reducere early booking pentru rezervări efectuate în perioada 23.02 – 26.02 și sejur în perioada 01.06 –20.09
Bulgaria
HOTEL ROYAL GRAND 4* – KAVARNA
Early Booking (pentru rezervări în perioada 23.02-26.02):
15% reducere pentru sosiri în perioadele 02.05.-29.05. / 05.06.-20.06./ 10.07.-20.07./ 10.08.-20.08./ 10.08.-20.08. /10.09.-30.09.
HOTEL ROYAL BAY 4* – KAVARNA
Early Booking (pentru rezervări în perioada 23.02-26.02):
15% reducere pentru sosiri în perioadele 19.05.-29.05. / 05.06.-20.06. / 10.07.-25.07./ 10.08.-20.08. /10.09.-30.09.
MIMOSA & SPA HOTEL 4* – NISIPURILE DE AUR
Early Booking (pentru rezervări în perioada 20.02-28.02):
20% reducere + SPO TTR 5% pentru sejur în perioada 15.05 -30.09.
MADARA HOTEL 4* – NISIPURILE DE AUR
Early Booking (pentru rezervări în perioada 23.02-28.02):
25% reducere SPO TTR pentru sejur min 4 nopti in perioada 11.06 -10.09.
Valabil pentru: DBL Sup/ DBL park/ Junior Suite/ FAM room/ SGL
IMPERIAL RESORT 4* – SUNNY BEACH
Early Booking (pentru rezervări în perioada 23.02-28.02):
35% reducere SPO TTR pentru sejur în perioadele 28.04. – 30.06.2023
SOL LUNA BAY RESORT 4* – OBZOR
Early Booking (pentru rezervări în perioada 20.02-28.02):
15% reducere + SPO TTR 5% pentru sejur în perioada 03.06 -23.06.2023
Valabil pentru camerele din clădirea principală: DBL/ SGL park & sea view; Family Suite park & sea view; si in cladirea de apartamente – Studio park & sea view
25% reducere TTR pentru sejur vara 2023
Valabil pentru clădirea de apartamente: One bedroom Suite park & sea view
MIRAMAR 4* – OBZOR
Early Booking (pentru rezervări în perioada 23.02-27.02):
25% reducere TTR pentru sejur în perioadele 04.05.-23.06./10.09.-30.10.
Grecia
RIVIERA OLIMPULUI
Mythic Summer Hotel 4* – 20%
Danai Spa Hotel 4* – 15%
Nomad Hotel 4* – 5%
Vizantio Hotel 3* – 5*
Litohoro Olympus Resort Hotel 4* – 15%
Zefyros Hotel 2* – 5%
Parthenon Executive Wing Hotel 3* – 25%
Parthenon Art Hotel 3* – 25%
Olympion Melatron Hotel 3* – 25%
Platon Hotel 2* – 15%
Grand Platon Hotel 4* – 25%
HALKIDIKI
Ajul Luxury Hotel & Spa Resort , 5* , Kassandra – 35%
Anastasia Resort and Spa , 5* , Kassandra – 15%
Domes Noruz Kassandra Hotel, Halkidiki , 5* , Kassandra – 24%
Elinotel Apolamare Hotel , 5* , Kassandra – 20%
Porto Sani Hotel, 5* , Kassandra – 10%
Sani Asterias Suites , 5* , Kassandra – 15*
Sani Beach Hotel, 5* , Kassandra – 10%
Sani Club Hotel, 5* , Kassandra – 10%
Sani Dunes Hotel , 5* , Kassandra – 10%
THASSOS
Astris Sun Hotel , 2* , Astris – 25%
Blue Bay Beach Hotel , 3* , Kinira – 17%
Philoxenia Inn Hotel, 3* , Limenas – 20%
Astir Notos Hotel, 4* , Potos – 22%
Notos Deluxe Suites , 3 keys , Potos – 32%
Blue Sea Beach Hotel , 3* , Skala Potamias – 17%
Natasa Hotel , 3* , Skala Potamias – 15%
Blue Sea Beach Resort , 2* , Skala Potamias – 17%
Turcia
Pentru Marmaris, Bodrum, Cesme, Ozdere și Dindim, alături de alte stațiuni, IRI Travel oferă în perioada târgului de turism reduceri de 10%, respective de 5%, în funcție de hotel.
Be the first to comment