Fata mea știe de mică să folosească anumite funcții ale telefonului și chiar recomand acest lucru tuturor. Nu pentru partea de YouTube și jocuri, ci chiar partea de telefon a terminalului.
În situații de urgență, aceste mici lecții vă pot fi de folos.
Înregistrarea de mai jos este de pe numărul de urgență 999 (echivalentul lui 112). Roman, un băiețel de 4 ani, a deblocat telefonul cu ajutorul amprentei mamei sale și apoi a folosit Siri pentru a suna la Salvare. Mama lui, deja în stare de inconștiență, a fost salvată de medicii care ajuns acolo câteva minute mai târziu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ultimele cuvinte din cantecul care acompaniaza reclama pot sa descrie foarte bine acest produs: “Sound and Color”. iPad Pro apare pe 11 noiembrie 2015. Cu o zi inainte avem o […]
nu imi plac telefoanele cu clapeta sau slide, dar asta era prea nou si prea interesant ca sa nu fie aratat. solutia sony mi se pare neatragatoare. poate doar meniul […]
De apreciat intentia dar mintea romanului …de curiozitate mai merge cu scotchul cu amprenta ? caci sunt copii care ar lua parintilor amprentele doar ca sa plateasca vreun nivel nou sau vreo sabie legendara….
ideea este foarte buna, eu sustin ca in scoli copii ar trebui sa fie invatati cum sa actioneze in situatii de urgenta/critice in loc de religie, ar fi mult mai util…
acuma legat de informatia premergatoare filmului…
– ca sa suni la emergency nu trebuie sa deblochezi telefonul, e drept asta pt un adult care vede ca scrie pe ecran apel de urgenta…

– http://www.independent.co.uk/news/uk/home-news/four-year-old-saves-mothers-life-with-999-call-a7644176.html zice ca: “Roman from Croydon used Siri to summon an ambulance when his mother fell unconscious”
– http://www.dailymail.co.uk/news/article-4339242/999-call-shows-four-year-old-boy-saved-mother-s-life.html zice ca “Amazingly he managed to call for help using an iPhone, unlocking it with the unconscious woman’s thumb.”