Caravaning Motor Touristik (CMT), FITUR și Les Thermalies sunt cele trei manifestări expoziționale de peste hotare la care Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) va fi prezent în luna ianuarie pentru a promova oferta turistică a României. O atenție deosebită va fi acordată Timișoarei, oraș care deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2023.
„Începem anul cu forțe proaspete: luna aceasta am lansat schema pentru incoming și, tot în scopul atragerii turiștilor străini în România, vom participa la trei târguri internaționale de profil! Eforturile vor fi unele semnificative, dat fiind faptul că datele evenimentelor se suprapun. Am încredere, însă, că vom face o impresie bună și de această dată, mai ales că din oferta țării noastre face parte și noua Capitală Europeană a Culturii – Timișoara. Drept urmare, vom profita de prezența noastră la manifestările expoziționale de peste hotare pentru a-i invita pe străini să ne fie alături și, astfel, să includă în planurile lor de vacanță această destinație «altfel» – deschisă, curajoasă și diversă!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Primul târg de turism din acest an la care #MAT va participa este Caravaning Motor Touristik (CMT), organizat la Stuttgart, Germania, în perioada 14-22 ianuarie. Evenimentul este dedicat, în special, turiștilor care aleg să își petreacă vacanțele călătorind cu rulota. Astfel, accentul este pus, preponderent, pe destinațiile care pot oferi experiențe în natură, dar și de tip city-break. Standul țării noastre are 20 m², fiind amplasat într-o zonă cu mult trafic a locației. Estimările arată că la manifestarea expozițională vin anual aprox. 300.000 de vizitatori. Ediția din acest an reunește peste 2.000 de expozanți.
Planul standului CMT Stuttgart
Asociațiile, organizațiile, federațiile și patronatele, prezente la CMT – Stuttgart, în cadrul pavilionului național:
Asociația de Ecoturism din România;
Asociația Incoming România;
Asociația pentru Promovarea Timișoarei;
Asociația Karpaten pentru o Dezvoltare Durabilă.
FITUR, organizat la Madrid, Spania, în perioada 18-22 ianuarie, este cea mai importantă manifestare expozițională, la nivel mondial, pentru profesioniștii din domeniul turismului, și cel mai prestigios târg de profil pentru piețele ibero-americane. În cadrul standului național al României, care are o suprafață de 54 m², vor fi promovate destinațiile de tip-city break, precum și turismul cultural. Manifestarea expozițională este dedicată și consumatorilor, care, în general, vin în număr de peste 250.000. La ediția din acest an vor fi prezenți aprox. 10.000 de expozanți.
Planul standului FITUR Madrid
Asociațiile, organizațiile, federațiile și patronatele, prezente la FITUR – Madrid, în cadrul pavilionului național:
Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România;
Asociația Incoming România;
Asociația pentru Promovarea Timișoarei;
Asociația Karpaten pentru o Dezvoltare Durabilă;
Asociația Județeană de Turism Sibiu;
Asociația Valea Zimbrilor – Vama Buzăului.
Les Thermalies este ultimul târg de turism internațional la care #MAT participă în luna ianuarie. Manifestarea expozițională, organizată în perioada 19-22 ianuarie, în Paris, este cea mai importantă din Franța pentru segmentul balneo. România va fi prezentă cu stand, acesta având o suprafață de 30 m², și va promova promova destinațiile locale care dețin factori naturali de cură și baze de tratament. Se estimează un număr de peste 32.000 de vizitatori și 300 de expozanți.
Asociațiile, organizațiile, federațiile și patronatele, prezente la Les Thermalies – Paris, în cadrul pavilionului național:
Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România;
Asociația Incoming România;
Asociația pentru Promovarea Timișoarei.
Conceptul de participare ales de MAT și de reprezentanții Consiliului de Brand Turistic Național (CBTN) este „Feel Alive”.
Be the first to comment