În 30 de ani de activitate, tipografia Rottaprint a produs circa 1,3 miliarde de metri liniari de etichete și ambalaje flexibile

Tipografia Rottaprint.

Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile în România, aniversează anul acesta trei decenii de la înființare. În toată această perioadă, tipografia a produs circa 1,3 miliarde de metri liniari de etichete și ambalaje flexibile. În cei 30 de ani de activitate continuă, Rottaprint a înregistrat o creștere medie anuală a cifrei de afaceri de 25%.

De la înființarea companiei în anul 1991, echipa de specialiști Rottaprint a dezvoltat aproximativ 15 produse principale și nenumărate soluții inovatoare pentru diferite domenii precum: alimente și băuturi răcoritoare, vinuri și băuturi alcoolice, automotive,

cosmetice și îngrijire personală, detergenți și îngrijirea casei, logistică, sănătate și suplimente alimentare. Din datele companiei, de-a lungul celor 30 de ani, etichetele autoadezive au fost cele mai solicitate produse din portofoliul Rottaprint de către clienți.

Istoria Rottaprint a început în vara anului 1991, când cei trei fondatori: Arnella Nechita-Rotta, Cristi Nechita-Rotta și Melania Rotta au pus bazele unei afaceri de familie. În toți cei 30 de ani de activitate, compania a făcut din inovație o prioritate și a investit constant în cele mai noi tehnologii, construind parteneriate durabile. Astăzi, Rottaprint este liderul industriei locale de tipar al etichetelor autoadezive și ambalajelor flexibile.

„Ideea de a pune bazele unei afaceri ne-a venit înainte de Revoluție, într-o perioadă în care o inițiativă privată era aproape imposibilă, dar nu am renunțat la planurile noastre. Deși am pornit ca o mică afacere de familie, ne-am dorit întotdeauna să fim cei mai buni, iar profesionalismul și perseverența ne-a caracterizat întreaga activitate. Investind în permanență în oameni, tehnologie de ultimă generație și venind întotdeauna cu soluții noi și creative pentru clienții noștri, suntem astăzi liderul companiilor din domeniu”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, director general Rottaprint. 

Rottaprint a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 25 de milioane de euro, în creștere cu circa 9% față de anul precedent, iar pentru acest an compania estimează o creștere de două cifre a veniturilor. Valoarea totală a investițiilor realizate în primele șase luni ale anului s-au ridicat la 1,5 milioane de euro și au vizat siguranța și sănătatea angajaților, dar și segmentul tehnologic prin achiziția și reînnoirea de utilaje.

Potrivit datelor companiei, în primul semestru al anului, exporturile au crescut cu 4%. În topul țărilor în care Rottaprint a exportat în prima parte a anului se află Ungaria și Germania. De asemenea, pe lângă cele două țări, compania a mai exportat în alte șapte țări precum Moldova, Israel, Olanda, Polonia, Franța, Slovacia și Letonia.

Medie de fidelitate a angajaților de 9 ani

În prezent, echipa Rottaprint numără 280 de angajați, cu o medie de fidelitate a acestora de aproximativ nouă ani, în timp ce mai mult de trei sferturi dintre angajați au peste 10 ani de activitate în companie. Anticipând nevoia de specialiști în domeniu, în 2008, compania Rottaprint a făcut demersurile necesare pentru ca ocupația de tipograf flexograf să fie introdusă în Codul Ocupațiilor din România.

Ulterior, fondatorii companiei au pus bazele primei școli de tipografi, în care angajații cu experiență în domeniu sunt traineri și profesori pentru următoarele generații, reușind astfel să ofere cursanților diplome certificate de Ministerele Muncii și Educației.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*