Huntly, un marketplace de recrutare în IT, s-a lansat în România. Recrutorii pot obține bonusuri de recomandare de până la 4.000 de dolari

Nadiya Kovalchuk. FOTO PI2 PR

Huntly, un marketplace de recrutare dedicat industriei IT din regiunea Europei Centrale și de Est s-a lansat în România. Dezvoltat în colaborare cu ingineri software de top ai companiei Meta, Huntly își propune să revoluționeze procesul de angajare, conectând companiile de tehnologie cu recrutorii și specialiștii în IT. Platforma oferă recrutorilor cele mai generoase bonusuri de recomandare de pe piață.

Huntly se adresează recrutorilor români din domeniul IT care au în lista lor de contacte dezvoltatori software profesioniști și care își doresc un flux de venit suplimentar. Companiile de produse tech își pot lista posturile vacante pe platformă, iar recrutorii IT pot ajuta la ocuparea acestora, recomandând cei mai potriviți candidați de pe piață.

Platforma Huntly a fost creată prin colaborarea dintre recrutori IT cu experiență și ingineri software de top ai companiei Meta din California. Aceasta se distinge prin interfața sa intuitivă și prin sistemul de recompensare transparent. Recrutorii pot propune cu ușurință candidați din baza lor de date prin încărcarea CV-urilor acestora pe platformă. Ulterior, companiile pot analiza candidații și programa interviuri. Dacă un candidat este angajat, recrutorul primește un bonus de recomandare. Huntly oferă cele mai mari bonusuri de recomandare de pe piață, acestea ajungând până la 4.000 de dolari pentru fiecare candidat angajat.

Pe lângă beneficiul financiar, platforma oferă recrutorilor IT și oportunități de creștere profesională, deoarece aceștia pot colabora cu diverse companii de tehnologie, atât americane, cât și europene.

“Piața de tehnologie din România este în plină expansiune, estimările fiind că în următorii ani  vor fi disponibile sute de mii de noi locuri de muncă. Această creștere aduce cu sine și noi dificultăți în ceea ce privește găsirea angajaților potriviți prin metodele tradiționale de recrutare. Ca răspuns la această provocare, am creat o platformă dedicată industriei de IT, care conectează recrutorii și companiile internaționale, simplificând procesul de angajare pentru toate părțile implicate. Utilizând platforma Huntly, companiile IT pot accelera procesul de angajare, recrutorii își pot mări veniturile, iar dezvoltatorilor de software pot dezvolta cariere de succes. Credem că acesta este viitorul recrutării în domeniul tehnologiei și suntem nerăbdători să vedem impactul pozitiv pe care Huntly îl va avea asupra industriei”, afirmă Nadiia Kovalchuk, un recrutor IT de top din echipa Huntly.

Companiile pot, de asemenea, utiliza Huntly pentru a-și eficientiza procesul de angajare. Datorită rețelei de recrutori conectate la platformă, se elimină necesitatea unei agenții de recrutare, iar astfel procesul de angajare devine de patru ori mai ieftin pentru angajatori decât media pieței. Mai multe companii globale de tehnologie au apelat deja la serviciile platformei pentru găsirea candidaților, cum ar fi Unifly, Paessler, ChromaWay, LivePerson. Printre cele mai căutate joburi sunt: inginer data center, inginer DevOps, dezvoltator interfețe, specialist securitate, dar și branch manager sau UX/UI Designer.

Fiecare job listat pe platformă include o descriere detaliată a postului (poziție, nivel de experiență, nume companie, locație, competențe tehnice, salariu, tip contract de muncă). În acest mod, recrutorii pot avea o imagine de ansamblu rapidă și relevantă și pot filtra cu ușurință candidații cei mai potriviți pentru fiecare angajator. Compania intenționează să adauge noi caracteristici tehnice, bazate pe inteligenta artificială, pentru a oferi utilizatorilor beneficii suplimentare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*