Horia Colibășanu, Marius Gane și Peter Hamor, o echipă internațională de alpiniști de altitudine cu experiență în Himalaya, au început instalarea corzilor fixe pentru a urca pe o rută nouă pe vârful Dhaulagiri (8167 m.) în Nepal.
Una dintre cele mai dificile porțiuni ale ascensiunii o reprezintă un horn de trecere spre tabăra 1, mai sus de 5000 de metri. Echipa de alpiniști progresează zilnic cu aproximativ 5 metri verticali de coardă montată, măsură pe care o iau pentru a fi în siguranță atât la urcare, cât și la coborâre. Din tabăra de bază și până în prima tabără superioară au de străbătut o zonă foarte abruptă a muntelui, de aproximativ 600 de metri.
“Speram să mai găsim porțiunile de traseu echipate de noi în 2019. Din păcate au fost acoperite de zăpadă așa că o luăm de la capăt. Sunt zile cu efort mare. O zi echipăm, o zi ne odihnim. Partea bună este că știm ce avem de făcut și cunoaștem traseul. Suntem bine toți trei și până acum nu ne-am confruntat cu nicio situație care să ne solicite fizic mai mult decât ar fi nevoie în această etapă”, a transmis Horia Colibășanu din tabăra de bază prin telefonul-satelit.
Reușita proiectului “Dhaulagiri 2021” ar reprezenta o performanță deosebită, prin deschiderea unei noi rute, în premieră mondială. Cei trei sportivi se află la a treia tentativă de a urca pe creasta nord-vestică a muntelui. Horia Colibășanu a urcat prima oară pe vârful Dhaulagiri în 2007, pe ruta clasică, fără oxigen suplimentar.
În 2021, are loc cea de-a 22a expediție internațională a lui Colibășanu şi cea de-a 17a în Himalaya.
Expediţia este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, club afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă care derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.
Horia Colibășanu este susținut pentru această expediție de partenerul principal Poka. Sunt alături de el partenerul tradițional FAN Courier, Comtim, Alliance Healthcare, Farmaciile Alphega, Cramele Recaș, Banca Transilvania, Global Vision, ZF Group TRW. Partenerii tehnici ai expediției sunt Mammut, SorinS, SportGuru și Federația Română de Alpinism și Escaladă. Comunicarea expediției este realizată cu sprijinul agenției Atu Advertising.
Expediția poate fi urmărită pe www.horiacolibasanuhimalaya.ro, pe pagina de Facebook Horia Colibășanu şi pe pagina de Twitter a sportivului.
Be the first to comment