Grupul Nuvias, distribuitorul european de soluții IT cu valoare adăugată, își consolidează investițiile în Europa de Est prin preluarea integrală a NetSafe, unul dintre cei mai importanți distribuitori de soluții şi produse IT cu valoare adăugată pe segmentele de Security, Networking şi Wireless din Sud-Estul Europei.
NetSafe aduce peste 15 ani de experiență, cu relații puternice cu furnizorii, care completează și măresc portofoliul existent de soluții și servicii tehnologice al Nuvias, compania extinzându-și, astfel, acoperirea în România, Croația, Serbia, Slovenia și Bulgaria.
Expertiza locală și echipa de management ale NetSafe, care au generat dublarea business-ului în ultimii doi ani, vor fi amplificate de diversitatea capabilităților financiare și de serviciile scalabile ale Nuvias, astfel încât compania să își poată alimenta creșterea și accelera dezvoltarea, îmbunătățind experiența clienților atât pentru parteneri, cât și pentru furnizorii din regiune.
„Nuvias vede potențialul de creștere și oportunități semnificative pe piața est-europeană. Cu NetSafe avem o platformă pentru un avans considerabil în această regiune. Avem o potrivire foarte puternică în filozofia și abordările noastre față de distribuția specializată cu valoare adăugată, creând o bază solidă pentru o creștere accelerată”, spune Simon England, CEO al Grupului Nuvias.
Canalys (companie de analiză și cercetare de piață) estimează că piața de securitate cibernetică și infrastructură IT din Europa Centrală și de Est va crește cu o rată de peste 7% în 2022, având o piață potențială de 4 miliarde de dolari.
„Suntem încântați de următorul nostru capitol, ca parte a Grupului Nuvias. Folosind amploarea și resursele Nuvias, putem oferi valoare adăugată partenerilor și clienților noștri. Este o mare recunoaștere a succesului nostru și deschide un nou capitol către dezvoltarea ulterioară, cu o mulțime de noi oportunități, pe o piață în expansiune”, spune Doru Manea, CEO NetSafe.
NetSafe va continua să opereze sub brandul existent, ca o companie a Grupului Nuvias.
Be the first to comment