Grupul ASEE a înregistrat în 2022 o creștere cu 33% a veniturilor, la 333,9 milioane de euro

FOTO 2 Value

ASEE Group, (WSE: ASEECOSEE, ASE) a anunțat rezultatele financiare pentru trimestrul al patrulea și pentru întregul an 2022, potrivit cărora a înregistrat în 2022 o creștere cu 33% veniturilor din vânzări, la 333,9 milioane de euro, și un avans cu 17% (6,7 milioane de euro) al profitului net, care a juns la finalul anului trecut la 46,1 milioane de euro.

O îmbunătățire atât de vizibilă a rezultatelor financiare ale Grupului ASEE (inclusiv Payten) în 2022, comparativ cu anul precedent, a rezultat din extinderea operațiunilor tuturor celor trei divizii principale ale Grupului la scară mai largă. Performanța îmbunătățită a Grupului ASEE s-a datorat în primul rând creșterii organice și, într-o măsură mai mică, achizițiilor“, a declarat Piotr Jeleński, președintele Consiliului de Administrație al Asseco South Eastern Europe SA.

În T4 2022, compania a generat venituri din vânzări în valoare de 103,4 milioane de euro, în creștere cu 34%.

Cea mai mare creștere a veniturilor din vânzări în T4 și în întregul an 2022 a fost generată de soluțiile de plată, care s-au ridicat la 47,3 milioane de euro, în creștere cu aproape 15,4 milioane de euro (48%) comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent.

Pe parcursul întregului an 2022, veniturile din vânzări în ceea ce privește soluțiile de plată s-au ridicat la 160,6 milioane de euro, în creștere cu 45,3 milioane de euro (39%) față de anul 2021.

Profitul operațional al Grupului ASEE a crescut în T4 2022 cu 15% (1,7 milioane de euro) față de T4 din 2021 și cu 17% (6,7 milioane de euro) față de întregul an precedent și s-a ridicat la 13,1 milioane de euro și, respectiv, 46,1 milioane de euro.

În T4 2022, EBITDA a Grupului ASEE a crescut cu 2,3 milioane de euro (15%) față de T4 2021 și a ajuns la 18,1 milioane de euro în T4 2022, în timp ce după 12 luni ale anului 2022 s-a ridicat la 65,9 milioane de euro, în creștere cu 17% (9,4 milioane de euro).

Profitul net consolidat al Grupului ASEE în T4 2022 s-a ridicat la 8,2 milioane de euro, în scădere cu -2,3 milioane de euro (-22%) față de o perioadă similară a anului precedent, dar pentru întreg anul 2022 s-a ridicat la 41,8 milioane de euro, în creștere cu 24% (8,2 milioane de euro).

Soluțiile de tehnologie digitală ale ASEE au contribuit la sprijinirea transformării digitale a afacerilor clienților noștri, permițându-le să își atingă obiectivele într-un mod mai eficient și mai eficace; expertiza și experiența în domeniul sistemelor bancare de bază au asigurat sprijinul băncilor din regiune în timpul proiectelor de fuziune și al înlocuirii nucleului de conducere; soluțiile de plată Payten au contribuit la dezvoltarea comerțului electronic și a întregului sector de plăți. În ceea ce privește soluțiile proprii dedicate, cea mai mare creștere a fost observată în cazul soluțiilor BPM și al sistemelor inteligente de traffic“, a adăugat Piotr Jeleński, președintele Consiliului de Administrație al Asseco South Eastern Europe SA.

Încasările restante pentru 2023 s-au ridicat la 242 de milioane de euro, în creștere cu 16% față de anul precedent.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*