Go Travel lansează împreună cu Orange Money un parteneriat de cashback pentru pasionații de călătorii

Codruța Popescu, Managing Director Go Travel

Turiștii români utilizează din ce în ce mai mult cardul de credit pentru achiziția de călătorii și de servicii în timpul călătoriilor. În acest sens, Go Travel lansează împreună cu Orange Money primul parteneriat prin care clienții pot beneficia de oferta ”Banii mei călătoresc înapoi”: 14% cashback pe cardul de credit Orange Money la călătorii achiziționate prin agenția Go Travel, maximum 200 lei/lună. Perioada ofertei este 21 iulie – 31 decembrie 2021.

Orange Money este o alternativă 100% digitală la serviciile bancare tradiționale, ușor de accesat, ușor de gestionat, transparentă la nivel de costuri și cu un customer service la cele mai înalte standarde. În doar câteva minute, utilizatorii pot deschide un cont nou, direct din aplicația mobilă, și pot începe să facă transferuri în țară, în străinătate sau plăți cu un card virtual de debit sau de credit.

Ce beneficii aduce cardul de credit Orange Money?

 ”Clienții pot accesa cardul de credit 100% online, direct din aplicația Orange Money. Ușurința în utilizare și controlul oferit clienților în gestionarea beneficiilor sunt principalele avantaje. Răspunsul se primește rapid, iar după aprobarea cererii aceștia pot folosi imediat cardul virtual pentru plăți cu telefonul, cu ceasul sau pe internet. Bineînțeles, utilizatorii pot solicita emiterea cardului și în orice magazin Orange. În plus, la activarea pachetului Extra Travel, turiștii se bucură și de alte alte beneficii importante, precum asigurare gratuită de călătorie pentru întreaga familie sau reducere de 50% la comisionul de conversie valutară pentru plățile cu cardul în străinătate”, declară Șerban Negrescu, Head of product management & marketing Orange Money.

Codruța Popescu, Managing Director Go Travel, menționează cine sunt beneficiarii acestei promoții:

„De acest cashback se pot bucura toți utilizatorii cardului de credit Orange Money, care au activat pachetul de beneficii Extra Travel și care efectuează prin acesta plăți pentru servicii turistice prin agenția Go Travel, contactând un consultant al agenției sau online pe www.gotravel.ro”.

Mecanismul campaniei

Clienții primesc 14% bani înapoi, maximum 200 lei/lună, imediat după plățile efectuate la agenția de turism Go Travel sau pe www.gotravel.ro, folosind cardul de credit Orange Money, pe care a fost activat pachetul de beneficii Extra Travel. Excepție de la această ofertă fac achizițiile exclusive de bilete de avion și alte servicii, pentru care se va primi beneficiul standard al pachetului Extra Travel – 7% bani înapoi, maximum 100 lei/lună.

Despre Go Travel

Go Travel este una dintre agențiile de turism cu cea mai mare experiență din România, fiind prezentă pe piață de 29 de ani. Prin cele trei sedii în România și Republica Moldova, Go Travel deservește peste 700 clienți corporate. În 2021, Go Travel are o strategie de diversificare a liniilor de business și a serviciilor oferite clienților corporate și leisure. La începutul anului, a lansat platforma Go Hotels, o divizie specializată în hoteluri, oferind clienților săi  accesul la peste 600.000 de hoteluri la nivel global și peste 700 în România.

Go Travel are ca scop oferirea unei game diversificate de servicii turistice pentru a răspunde nevoilor clienților săi, iar noul parteneriat cu Orange Money urmează această direcție strategică.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*