Genesis Property: Peste 80% dintre angajați spun că lucrul de acasă le-a afectat relația cu echipa. Aproape 88% își îmbunătățesc colaborarea cu colegii atunci când merg la birou

Teodor Stoica, managerul de resurse umane al Genesis Property. FOTO Goya PR

Relaxarea restricțiilor Covid-19, la doi ani de la începerea pandemiei, întărește perspectivele revenirii angajaților la birou, dar scoate în evidență tot mai mult și efectele lipsei de interacțiune fizică dintre angajați și echipe în tot acest timp. Astfel, 82,6% dintre angajați spun că lucrul de acasă le-a afectat relația cu echipa. În prezent, aproape 88% dintre angajații care s-au întors la birou sau lucrează într-un sistem hibrid cu prezență preponderent fizică spun că alocă o bună parte din timp interacțiunii și colaborării directe cu colegii atunci când sunt la birou, arată un sondaj inițiat recent de Genesis Property în rândul a 1.073 de angajați din toată țara.

3 din 10 angajați spun că lipsa interacțiunii și colaborării fizice a avut efecte asupra evoluției lor profesionale, peste 38% simt că lucrul de acasă le-a afectat și activitatea de zi cu zi la job și aproximativ tot atâția cred că și activitatea companiei are de suferit pe termen lung în sistemul de lucru de la distanță. Interacțiunea fizică a angajaților este concentrată în prezent pe colaborarea pe proiecte sau activități în echipă (63,5%), urmată de acțiuni de socializare (23,5%).

„Importanța interacțiunii la locul de muncă a devenit în ultimii doi ani tot mai evidentă, iar o evoluție profesională solidă, mai ales pentru cei aflați la început de carieră, nu poate prinde contur fără această componentă de colaborare. Interacțiunea fizică la birou, indiferent că are loc într-un cadru formal sau informal, oferă posibilitatea unei înțelegeri mult mai detaliate și nuanțate a mediului de lucru și a pașilor care trebuie urmați pentru a urca pe scara profesională”, spune Teodor Stoica, managerul de resurse umane al Genesis Property.

Acest fapt e întărit și de cei aproape 95% dintre respondenți ce consideră că tinerii angajați, aflați la început de drum, ar avea mai mult de câștigat în carieră dacă ar veni la birou măcar câteva zile pe săptămână.

„Mai mult decât atât, la fel de importante sunt beneficiile evidente ale interacțiunii fizice asupra fiecăruia dintre noi; să fim în preajma semenilor noștri ne poate ajuta sănătatea mentală și fizică”, completează Teodor Stoica.

Sănătatea spațiilor interioare susține accelerarea revenirii la birou

Chiar dacă România a ieșit din starea de alertă, sănătatea spațiilor interioare rămâne o preocupare importantă pentru angajați. Aproape 92% dintre respondenți susțin că este nevoie de măsuri suplimentare în birouri, care să protejeze mai bine sănătatea angajaților, mai arată sondajul inițiat de Genesis Property.

Este confirmată astfel nevoia de a exista soluții pe termen lung, care să transforme birourile în platforme care să susțină cu adevărat colaborarea și interacțiunea reală, dar să și limiteze riscurile pentru  sănătate. Standardul IMMUNE Building Standard™, inițiat de Genesis Property în 2020, a fost special conceput pentru a reduce atât amenințările pentru sănătate din prezent, cât și cele din viitor.

Sondajul Genesis Property privind percepția angajaților despre sănătatea clădirilor a fost desfășurat, la nivel național, în februarie 2022 prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.073 de utilizatori de internet din România. Circa 57% dintre participanți sunt femei, peste 60% au vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani, iar 60% au un venit net mai mare de 3.000 de lei.

Despre Genesis Property

Genesis Property este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri de clasa A din România, având o experiență de aproape 20 de ani în industria imobiliară. Compania deține și administrează peste 150.000 de metri pătrați de spații de birouri ocupate de companii importante precum HP, Accenture, Societe Generale, Citibank, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 20.000 de angajați.

În 2020, Genesis Property a inițiat IMMUNE Building Standard™, un standard global inovator, care certifică reziliența clădirilor la amenințări pentru sănătate cum este pandemia de Covid-19. Prin IMMUNE™, compania își propune să contribuie sustenabil la crearea clădirilor sănătoase ale viitorului.

Genesis Property este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios, și al unității de cazare de 4 stele Studio One Accommodation Suites.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*