Fundația Orange inaugurează Orange Digital Center România, un hub amplu de educație digitală, care oferă programe gratuite de formare #PentruMâine

FOTO Orange

Fundația Orange inaugurează Orange Digital Center România, un hub amplu de educație digitală destinat adolescenților pasionați de tehnologie, tinerilor aflați la început de drum profesional sau adulților care își doresc o reconversie profesională cu ajutorul abilităților digitale. Având o finanțare de peste 800.000€ din partea Grupului Orange, centrul face parte dintr-o rețea de centre digitale prin care Orange se implică în reducerea decalajului digital în Europa, Africa și Orientul Mijlociu.

Orange Digital Center România se adaugă portofoliului de centre existente, care au fost deschise în alte țări din cadrul Grupului Orange, printre care Belgia, Polonia, Spania, Moldova și Franța, precum și în Africa și Orientul Mijlociu. Cu un total de 21 de centre, acesta este un pas înainte în direcția atingerii obiectivului Grupului de a ajunge la 25 de centre în întreaga sa amprentă până în 2025.

Ca parte a strategiei sale Lead the Future, Orange își propune să reducă decalajul digital prin inițiative în 3 pași:

  1. Dezvoltarea rețelei proprii, creșterea acoperirii și oferirea de acces la internet pentru cât mai multe persoane;
  2. Facilitarea accesului la telefoane și dispozitive la prețuri avantajoase, accesibile tuturor categoriilor sociale;
  3. Dezvoltarea programelor de incluziune digitală, precum rețeaua Orange Digital Centers.

“Conectivitatea este parte integrantă din viața noastră de zi cu zi, iar incluziunea digitală se află în centrul strategiei <<Lead the Future>>. În calitate de operator responsabil, angajamentul nostru este de a reduce decalajul digital și de a oferi mijloacele de care au nevoie pentru a acționa și pentru a realiza mai mult tuturor celor care au dorința sau motivația necesare. Pentru aceasta, construim o rețea solidă, prioritatea noastră în Europa, dar la fel de important oferim acces facil și instruire digitală pentru cât mai multe persoane, indiferent de vârstă, statut social sau nivel de educație.

Astăzi suntem mândri să deschidem primul Orange Digital Center aici, în România, un hub care își propune să facă din tehnologia digitală o oportunitate pentru toți, pentru prima și a doua șansă”, a declarat Elizabeth Tchoungui, Vicepreședinte Executiv CSR Orange Group.

 “În cei 26 de ani de prezență pe piața din România, Orange a investit constant în dezvoltarea rețelelor, pentru a crește acoperirea și pentru a oferi acces la internet unui număr cât mai mare de persoane. Rețeaua Orange conectează în prezent 1 din 2 români, în timp ce sute de localități sunt acoperite anual cu fibră. Accesul la internet este doar un pas pentru reducerea decalajului digital. Centrul nostru este locul unde persoanele care doresc o schimbare în bine #PentruMâine pot învață gratuit cum să folosească resursele digitale și accesul la internet”, a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România.

Orange Digital Center România este gândit de Fundația Orange ca un „Atelier de șanse” pentru viitor, un spațiu educațional dotat cu echipamente tehnologice moderne, care să faciliteze procesul de învățare pe tot parcursul vieții. Cea mai mare parte din suportul financiar oferit de Grupul Orange este însă direcționată către formarea celor care doresc să dobândească gratuit noi abilități, beneficiind de îndrumarea unor traineri cu experiență.

Sub umbrela hub-ului se află: Școala de Coding – ce reunește programele de dezvoltare a competențelor digitale, dar și programe cu tradiție, precum Solidarity FabLab și competiția de educație digitală SuperCoders.

Curricula Orange Digital Center cuprinde, în prezent, 28 de cursuri gratuite, de scurtă și lungă durată: Google workspace, Graphic & video design, Programare frontend development, Data analytics & Business intelligence, Robotic process automation, Bazele eCommerce, dar și Prelucrarea lemnului, Confecții metalice, Operare laser, Design botanic sau Descoperire vocațională.

În același timp, pentru a continua demersurile de incluziune socială a persoanelor cu deficiențe senzoriale, în cadrul Orange Digital Center vor fi susținute, cu tehnologie specială, două cursuri dedicate persoanelor cu deficiențe de vedere, dezvoltate cu ajutorul partenerilor AMAIS și Asociația pentru Dezvoltare Urbană.

Cu o capacitate de aproximativ 2.000 de beneficiari anual, programele de formare sunt deschise publicului larg, însă vor avea prioritate persoanele aflate în situații dificile. De exemplu, adolescenții cu posibilități materiale reduse, care se pregătesc pentru o carieră digitală, tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă sau adulții care își doresc o reconversie profesională.

Activitatea Orange Digital Center se desfășoară într-un loc cu o poveste aparte, un spațiu care a primit la rândul său o a doua șansă – Nod Makerspace. Acesta este primul spațiu creativ de mari dimensiuni din România, un exemplu de bune practici de transformare a unei hale industriale din industria bumbacului. Scopul său este de a stimula și de a dezvolta industriile creative, de a disemina cultura makerspace și închega o comunitate puternică, cu rolul de a contribui la îmbunătățirea calității vieții în oraș. Spațiul Orange Digital Center din cadrul Nod Makerspace are o suprafață de 360 de metri pătrați, cu 4 săli distincte și un spațiu de coworking, cu facilități de prototipare și testare a produselor digitale, precum și ateliere de confecționare de produse sau prelucrare a metalelor și a lemnului.

Prin inițiativa Orange Digital Center, Fundația Orange, alături de partenerii Fundația Leaders, Digital Stack, Nod Makerspace și Simplon, își asumă misiunea de a sprijini gratuit persoanele vulnerabile în a dobândi competențe și abilități necesare pentru meseriile viitorului, tot mai digitalizate.

În cei 11 ani de când Fundația Orange dezvoltă și susține programe sociale și educative am sprijinit peste 2 milioane de beneficiari direcți și indirecți. Prin Orange Digital Center facem încă un pas major în a contribui la reducerea inegalităților sociale și în a oferi oportunități în plus la educație și integrare pe piața muncii celor care nu au posibilitățile financiare necesare. În timp ce ne concentrăm pe a oferi educație digitală cu aplicabilitate practică imediată, ne dorim ca Orange Digital Center să fie hub-ul care aduce împreună o comunitate cât mai diversă. Am ales să ne desfășurăm activitatea în Nod Makerspace pentru că oferă participanților șansa de a se conecta cu oportunitățile oferite de antreprenorii care își desfășoară activitatea în acest loc, de a interacționa cu tehnologii și meșteri moderni, de a deveni chiar ei făuritori ai unei schimbări spre bine în România. Astfel, călătoria unei persoane care vine la Orange Digital Center nu se va încheia odată cu finalizarea unui program de formare, ci va continua cu sprijinirea sa în obținerea unui loc de muncă și, în cele din urmă, prin transformarea în contributor la acest ecosistem”, a declarat Ovidiu Ana, Director Executiv Fundația Orange.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*