Fundația Altex donează echipamente medicale secției UPU de la Bagdasar Arseni

Fundația Altex donează echipamente medicale secției UPU de la Bagdasar Arseni. FOTO Altex

Fundaţia Altex a donat echipamente medicale ȋn valoare de peste 2.000 de euro secției UPU a Spitalului Clinic de Urgență ,,Bagdasar Arseni”, din Capitală. Este vorba despre două monitoare funcții vitale semimodulare, Comen NC8 și NC12. Această acțiune are la bază protocolul de colaborare dintre Fundație și Secretariatul General al Guvernului, prin intermediul căruia ONG-ul poate dona dispozitive medicale secțiilor ATI din spitalele publice.

,,Ȋn contextul actual, nu puteam sta deoparte. Am răspuns pe loc cererii transmise de medicul Ianosev Goran, medic Primar UPU Bagdasar Arseni și suntem recunoscători că avem posibilitatea de a ajuta atât personalul spitalului, cât și pacienții, ȋntr-un moment atât de greu cum este acesta. Până când pandemia se va termina, vom fi alături de toți cei care ne vor cere sprijinul, așa cum am făcut-o de la ȋnceput”, a declarat Mihaela Mitescu, Președinte Fundația Altex.

Fundația Altex asigură instalarea echipamentelor, cu personal autorizat, precum și garanția de 12 luni de la data punerii ȋn funcțiune. Cele două monitoare Comen sunt folosite pentru urmărirea stării pacienților COVID care ajung ȋn UPU. Ele pot monitoriza funcțiile vitale, precum – nivelul oxigenului din sânge, presiunea arterială, EKG, temperatura și alte funcții avansate, prin module opționale. Dispozitivele vor putea fi folosite de către spital și după terminarea pandemiei, ȋn orice secție.

,,Le mulțumesc reprezentanților Fundației Altex, ȋn numele ȋntregii echipe și a pacienților noștri. Ȋn condițiile actuale, orice ajutor e binevenit, pentru a trece cu bine peste acest val IV al pandemiei”, a declarat Andi Nodiț, manager Bagdasar Arseni.

Din martie 2020 și până ȋn prezent, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” din București, Spitalul Clinic Colentina din Capitală, Spitalul de Boli Infecțioase Brașov și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu au beneficiat de monitoare de Terapie Intensivă donate de Fundația Altex. Ȋn total, ȋn toată această perioadă, Fundația a donat produse IT și electronice, măști de protecție, echipamente și dispozitive medicale, ȋn valoare de 5 milioane de euro, către spitale, instituții și unități de ȋnvățământ, de pe ȋntreg teritoriul țării. Campania ,,Ȋmpreună pentru România. Salvăm vieți” și acțiunile umanitare vor continua și ȋn perioada următoare.

Shenzen Comen Medical Instruments este unul dintre principalii producători de echipamente medicale (ventilatoare, stații de anestezie, injectomate etc.) din Asia, care oferă soluții complete monitorizare pacienți, pentru secțiile de ATI, neonat ATI și bloc operator.

Despre Fundația Altex

Fundația Altex este o organizație nonprofit, înființată de Altex România, cu rolul de a se implica în rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea românească.

Organizația are printre obiective dezvoltarea de proiecte de responsabilitate socială ce pot contribui la schimbarea sistemului de educație, la îmbunătățirea sistemului medical, dar și la promovarea de practici sustenabile pentru un mediu mai curat.

Fundația Altex reflectă în identitatea brandului o abordare de tip Human Social Responsibility (HSR) – oamenii sunt în centrul fiecărei organizații.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*