Delta Dunării a fost destinația preferată de turiștii români în perioada minivacanţei de Rusalii, dovadă fiind gradul de ocupare al unităților de cazare, situat între 87-100%. În acest sens, estimăm că Delta Dunării va rămâne una dintre cele mai apreciate destinații turistice din România în anul 2020.
„Prezența masivă a turiștilor în minivacanța de Rusalii, dovedește că Delta Dunării este una din destinațiile preferate, deocamdată doar de turiștii români, care își doresc experiente de neuitat în natură, cu măsuri de siguranță bine puse la punct, condiții de distanțare socială și gastronomie tradițională. Pentru vacanță, Delta Dunării a devenit una dintre cele mai sigure destinații, unde turiștii pot practica ecoturismul, lent, de vizitare, armonios îmbinat cu biodiversitatea, multiculturalitatea, tradițiile și gastronomia locală. Îi învităm pe toti cei care își doresc să petreacă vacanța într-un loc protejat, unic în lume, să viziteze Delta Dunării” a declarat Cătălin Țibuleac, președintele AMDTDD.
În prezent, Delta Dunării este una dintre cele mai sigure destinații din România, fiind una dintre cele mai izolate, unice și protejate zone turistice, administratorii unităților de cazare asigurând toate măsurile necesare pentru protejare turiștilor și a angajaților. Important este că în marea majoritatea a cazurilor, prețurile pentru un sejur în Delta Dunării au rămas la același nivel ca anul trecut.
În această minivacanță, cele mai căutate activități de recreere au fost: pescuitul, traseele de caiac-canoe, plajele sălbatice, cicloturismul, plimbările pe canale și traseele safari în pădurile Letea și Caraorman.
Be the first to comment