Fortech Investments finanțează parteneriatul cu NRGI.ai pentru a ajuta IMM-urile să economisească la facturile de energie

Valentin Filip, Managing Director la Fortech Investments. FOTO June Communications

Fortech Investments investește în runda Pre-Seed a start-up-ului partener NRGI.ai pentru a dezvolta o platformă bazată pe inteligență artificială care face prognoza prețurilor la energie și funcționează ca un marketplace care conectează distribuitorii de energie electrică și gaze naturale cu clienții.

Consumatorii își vor putea alege cea mai convenabilă opțiune de furnizare a serviciilor, într-un mod personalizat pe baza preferințelor, modelelor de consum, și o prognoză a cheltuielilor făcută de algoritm. Furnizorii de energie vor beneficia și ei de platformă – cu ajutorul informațiilor analizate, precum datele de consum, vor primi recomandări de potențiali clienți cărora le pot face oferte. Momentan, soluția este în stadiul de prototip, urmând apoi pașii specifici procesului: validare, dezvoltare, lansare către IMM-uri și ulterior, către consumatorii casnici.

Aceasta este prima investiție făcută de Fortech Investments în 2022, pentru a oferi o soluție digitală și accesibilă la o problemă resimțită de mulți dintre noi în ultimul an – liberalizarea piețelor de energie electrică și gaze naturale, care a venit cu mai multe provocări, accentuate și de pandemia din ultimii ani. Divizia de investiții dorește să ajute mai multe start-up-uri în acest an ca partener tehnologic, pe lângă rundele de capital.

“Pe lângă investițiile în start-up-uri, anul acesta vrem să devenim și parteneri tehnologici în cadrul acestora. Asta înseamnă că suntem dispuși să-i ajutăm pe cei care vor să dezvolte o soluție, dar și pe cei care au identificat o problemă care necesită rezolvare. Diferența față de investiții este că aici ne implicăm mai mult și oferim din resursele și expertiza noastră pentru validarea soluției, dezvoltarea și promovarea ei către piața pe care o servește” a declarat Valentin Filip, Managing Director la Fortech Investments. 

Echipa NRGI.ai este alcătuită din trei membri cu experiență vastă în domeniul energetic și al managementului de risc în piața de energie. Înainte de parteneriat, aceștia au dezvoltat un algoritm bazat pe inteligență artificială, oferind și servicii de consultanță unor clienți și companii care acum așteaptă să le folosească platforma.

“Volatilitatea mare din piețele de energie creează o problemă uriașă atât pentru consumatorii de energie, cât și pentru furnizori. Plecând de la experiența mea ca analist internațional de energie și discutând cu foarte mulți consumatori de energie din toată Europa, ne-am dat seama că această volatilitate creează riscuri extrem de dificil de gestionat, iar deciziile care se iau nu sunt susținute de date. Eu și colegii mei vrem să ajutăm participanții din piață să înțeleagă mai bine volatilitatea și să ia decizii informate, susținute de date pentru ca, în final, să își gestioneze mai bine riscurile și să își reducă costurile”, a explicat Andrei Ilaș, CEO al NRGI.ai.

În cadrul proiectului, membrii echipei NRGI.ai vor coordona dezvoltarea și îmbunătățirea algoritmului care oferă prognoza costurilor și a pieței și vor menține relația cu clienții Enterprise. Fortech Investments va oferi cadrul pentru validarea prototipului, dezvoltarea platformei, respectiv capabilitățile de dezvoltare de business necesare pentru creștere – marketing, vânzări, recrutare.

Până la momentul lansării platformei, în prima jumătate a acestui an,  Fortech Investments își continuă planurile pentru 2022, urmărind să colaboreze cu specialiști și companii din domenii precum Producție și MedTech pentru a dezvolta astfel de soluții.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*