FlixBus, compania travel-tech care operează cea mai mare rețea de autocare interurbane din Europa, anunță o creștere semnificativă a numărului de pasageri pentru sezonul de vară. În perioada iunie-septembrie, compania raportează o creștere de 28% în regiunea Bulgaria-România comparativ cu aceeași perioadă din 2023, tot mai mulți români alegând autocarul pe perioada vacanței.
În această vară, FlixBus a înregistrat cel mai mare număr de pasageri care au călătorit din România către destinații internaționale până acum. Compania și-a extins serviciile către destinații de vacanță populare de pe litoralul din Bulgaria și Grecia, asigurându-se că pasagerii au acces la opțiuni de călătorie convenabile în timpul sezonului de vârf.
„Pe fondul creșterii costurilor de trai, cererea pentru călătorii accesibile este în continuă creștere. La nivel local, aceste rezultate sunt un indicator clar al faptului că tot mai multe persoane privesc autocarul ca o opțiune de călătorie pentru vacanțe. Ultimele cifre Eurostat, arată că peste 60% dintre românu au renunțat la vacanțe din motive economice, situație similară cu cea din Bulgaria (44%) și Ungaria (43%). În UE, aproximativ o treime dintre persoanele cu vârsta de 16 ani și peste nu și-au putut permite o excursie de o săptămână în 2023. În acest context este mai important ca oricând ca oamenii să aibă la dispoziție alternative accesibile pentru a călători”, a declarat Adrian Rășoiu, reprezentant FlixBus România.
Cele mai populare destinații FlixBus în sezonul estival
Cele mai populare destinații internaționale pentru pasagerii români în această vară au inclus orașe din apropiere precum Budapesta, Viena, Istanbul, Varna, Sofia, Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Salonic și Varșovia. Pe de altă parte, România a fost, de asemenea, o destinație de vacanță atractivă pentru turiștii străini care au călătorit cu FlixBus. Cele mai populare destinații din rețeaua FlixBus sunt: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Oradea, Arad, Constanța, Târgu-Mureș, Sibiu și Iași.
„Proximitatea geografică a unor destinații precum Viena, Istanbul sau Salonic contribuie semnificativ la popularitatea acestora în rândul pasagerilor români. În plus, stațiunile de pe litoralul bulgăresc, precum Nisipurile de Aur și Sunny Beach, au devenit puncte de atracție preferate în perioada verii pentru mulți pasageri din România și datorită prețurilor accesibile,” a adăugat Adrian Rășoiu.
În sezonul estival, FlixBus a introdus curse sezoniere cu frecvență zilnică spre destinații de vacanță populare din Bulgaria și din Grecia precum Atena, Salonic, Varna, Albena, Sunny Beach, Balcic, Nisipurile de Aur, Beala și Obzor.
„Extinderea rețelei noastre reflectă tendința tot mai mare de a alege călătorii colective, care ajută la reducerea impactului asupra mediului și a emisiilor de CO2. Prin oferirea de opțiuni de călătorie accesibile și sustenabile, încurajăm pasagerii să facă alegeri care protejează mediul înconjurător și suntem bucuroși să sprijinim aducerea unui număr mai mare de turiști străini în România,” a adăugat Adrian Rășoiu.
De asemenea, în această vară FlixBus a încheiat parteneriate cu doi jucători locali importanți, Christian Tour și Self-Pay. Astfel, biletele de autocar FlixBus pot fi achiziționate din cele peste 10.500 de stații de plată SelfPay din România, cât și în întrega rețea de agenții Christian Tour.
Sustenabilitatea, în centrul creșterii Flix
În 2024, compania a lansat autocare electrice în Marea Britanie și Portugalia, realizând o reducere de 100% a emisiilor de CO2. Proiecte similare au fost inițiate în Chile, marcând primele autocare electrice din America de Sud, iar autocare alimentate cu biocombustibil au fost testate în Franța și Italia. Aceste inițiative fac parte din angajamentul pe termen lung al Flix de a atinge operațiuni Net Zero până în 2040 în Europa și la nivel global până în 2050.
La nivel global, în 2023, peste 1 milion de tone de CO2 au fost evitate datorită călătorilor care au ales FlixBus în locul mașinilor sau avioanelor. Numai în regiunea România-Bulgaria, pasagerii Flix au evitat un total de 18.310 tone de emisii de CO2 prin alegerea autocarului. Conform datelor recente, autocarele FlixBus emit 27,8g CO2 per kilometru de pasager, semnificativ mai puțin decât avioanele (238g CO2 per kilometru de pasager) și mașinile private (166g CO2 per kilometru de pasager).
FlixBus va începe operațiunile în Mexic în 2025
La începutul anului 2025, FlixBus va extinde rețeaua sa adaugând Mexic, a treia cea mai mare piață de autobuze din lume, marcând un reper major în extinderea sa în America Latină. Intrarea Flix în Mexic urmează lansărilor sale de succes din Brazilia și Chile.
În iulie 2024, Flix a obținut o investiție majoră de la EQT Future și Kühne Holding, care au achiziționat o participație minoritară de 35% în companie. Acest parteneriat va accelera planurile de expansiune ale Flix, inclusiv intrarea pe piața din Mexic, și va îmbunătăți operațiunile existente. Spre sfârșitul anului, Flix se așteaptă să vadă extinderi ale rețelei în Finlanda, Ucraina, India și regiunea Americii de Sud adăugând noi linii și destinații în lunile următoare.
Anul trecut, 81 de milioane de pasageri au călătorit spre peste 5.600 de destinații din 43 de țări folosind serviciile FlixBus, FlixTrain, Greyhound și Kamil Koç. Compania este prezentă pe piața din România din anul 2017 și oferă curse internaționale directe din peste 80 de orașe din România spre 16 țări din Europa.
Be the first to comment