Filbo, soluția de microcreditare online a companiei OMRO IFN, introduce un nou produs de creditare pentru a sprijini activitatea micilor antreprenori. Aproximativ 50.000 de antreprenori datorează statului taxe în valoare de peste 10.000 de RON, ceea ce poate avea un impact semnificativ asupra activității companiilor. În acest context, fintech-ul pune la dispoziția antreprenorilor care dețin companii de tip PFA, II sau IF, sau care îndeplinesc profesii liberale, un produs 100% online pentru eșalonarea taxelor anuale în 3 sau 6 rate cu ZERO dobândă și un singur comision fix de acordare.
Produsul FilboTax poate fi accesat de către persoanele care au o profesie liberală sau dețin un PFA, II sau IF, cu cel puțin 12 luni de activitate, venituri de peste 100.000 RON, fără procese de executare silită sau istoric negativ de plată. Procesul de aplicare se realizează online, în câteva minute, utilizând doar două documente: extrasul de cont din ultimele 3 luni și Declarația Unică pe venit, aferentă anului 2022.
„La Filbo, ne adaptăm constant soluțiile și produsele astfel încât să putem veni în întâmpinarea micilor antreprenori, oferindu-le sprijinul necesar pentru dezvoltarea afacerilor. Produsul FilboTax a venit ca răspuns la nevoia antreprenorilor care și în trecut au solicitat finanțare pentru eșalonarea taxelor. Acum, am implementat această metodă transparentă, cu un comision fix de acordare și fără dobândă, prin care efectuăm direct plata taxelor în numele companiilor, furnizându-le mai apoi dovada plății”, afirmă Andrei Dogaru, Directorul de Produs Filbo.
Plata taxelor poate fi un proces dificil, mai ales pentru proprietarii PFA-urilor cu impozit în sistem real. Prin utilizarea acestui mod de impozitare, companiile plătesc către stat 10% din venitul net, ceea ce înseamnă că această sumă poate varia de la an la an.
„Pe lângă problemele legate de forța de muncă sau reglementările legislative în continuă schimbare, plata taxelor reprezintă una dintre provocările cu care se confruntă micii antreprenori. Estimăm că aproximativ 50.000 de antreprenori au de plătit taxe în valoare de peste 10.000 de lei către stat, o sumă care, plătită integral într-o lună, poate reprezenta o provocare pentru desfășurarea activității companiilor. Prin FilboTax, noi realizăm plata taxelor, astfel încât aceștia pot depăși mult mai ușor provocările financiare, continuând să investească în dezvoltarea afacerilor lor și adaptându-se mult mai ușor la schimbări, printr-un proces ușor și rapid, fără drumuri la bancă”, continuă Andrei Dogaru.
Până în prezent, antreprenorii care au solicitat finanțare pentru plata taxelor către stat activează în domenii precum IT, e-commerce, marketing. Cererile de finanțare realizate de către liberi profesioniști au reprezentat aproximativ 60% din cererile totale pentru plata taxelor la stat.
Be the first to comment