Marile festivaluri și evenimente din România încep pregătirile pentru edițiile din 2021. Festivalurile Untold și Neversea, dar și alte evenimente care strâng anual zeci de mii de participanți din țară și din străinătate, sunt pregătite pentru a reveni la normalitate în anul următor.
Reprezentanții celor mai importante evenimente din România, reuniți în Asociația Română a Organizatorilor de Concerte (AROC) au avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Guvernului României pentru a începe pregătirea planului de măsuri ce vor trebui luate în vederea reluării evenimentelor, în condiții de maximă siguranță, în anul 2021. În perioada următoare se vor organiza grupuri de lucru între cele două părți menționate mai sus, menite să găsească soluții pentru restartarea industriei de evenimente din țară. Industria de evenimente, nu doar în România dar și în întreaga lume, este printre industriile grav afectate, fiind printre singurele care au fost stopate în proporție de 100%, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.
În urma întâlnirilor realizate între reprezentanții celor mai mari festivaluri și evenimente din România și Guvernul României, reprezentanții acestuia au înțeles importanța acestei industrii, a tuturor beneficiilor pe care le aduc atât la nivel de economic cât și la nivel de brand de țară. Astfel că, după ce au fost prioritizate și susținute industrii precum HORECA, Turism, Media, Transportatori, IMM-uri din multiple domenii etc, industrii care au reprezentat o prioritate prin prisma impactului în economie, dar și prin prisma impactului social dat de numărul mare de angajați afectați de lipsa de activitate, Guvernul României și-a luat angajamentul de a crea o schemă de ajutor de stat și pentru marile evenimente și festivaluri, ținând cont și de faptul că majoritatea statelor membre UE au implementat măsuri de ajutorare a acestui segment cultural.
“Industria organizatoare de evenimente culturale mari a fost nevoită să-și întrerupă activitatea pentru cel puțin un an. Pierderile au fost mari atât pentru organizatorii evenimentelor, cât și pentru iubitorii de muzică, economia națională și chiar pentru promovarea țării. Un leu investit în această industrie de festivaluri poate genera venituri de zece ori mai mari. Guvernul va sprijini printr-o schemă de ajutor de stat această industrie. În plus, prin intermediul unui grup de lucru interministerial, alături de Asociația Organizatorilor de Concerte și Evenimente din România vom pregăti normele sanitare pentru a se putea organiza astfel de evenimente în siguranță, începând cu anul viitor.Mediul cultural are un partener de încredere în Guvernul României. Doar printr-un dialog permanent cu specialiștii din acest domeniu vom putea identifica și pune în aplicare cele mai bune măsuri pentru reluarea activităților în siguranță!” – Raluca Turcanu, Vicepremier Guvernul României.
Industria de evenimente din România înseamnă mii de societăți comerciale și ONG-uri implicate în organizarea de evenimente indoor și outdoor, concerte, festivaluri etc, toate acestea însumând zeci de mii de angajați, furnizori și colaboratori, a căror activitate profesională a fost grav afectată, în cele mai multe cazuri complet stopată. În plus, impactul în economie pe care îl produc evenimentele și marile festivaluri pe perioada unui an de zile, se traduce și în sute de milioane de euro ce sunt angrenați în circuitul economic al României.
Numai în cazul Untold și Neversea se estimează că în 2019, în cele 8 zile de festival, cele două festivaluri au generat, în cele două comunități locale, o infuzie de capital de peste 90 milioane de euro, bani care au intrat în circuitul economic local. La aceste sume se adaugă toți furnizorii și colaboratorii locali și naționali implicati în organizarea evenimentului, care pentru cele două festivaluri înseamnă anual peste 25.000 de oameni, iar ca sume achitate de Untold și Neversea către aceștia însumând peste 25 milioane de euro.
Be the first to comment