ExtravaCANza sprijină colectarea dozelor din aluminiu pe litoral şi în această vară

Campanie de colectare a dozelor din aluminiu pe litoral

În perioada 24 iulie – 10 septembrie, Every Can Counts România te ajută să adopţi obiceiuri sănătoase pentru mediul înconjurător, prin facilitarea reciclării dozelor de băutură consumate pe plajă. Cât e vacanţa de lungă, în staţiunea Mamaia se desfăşoară şi în acest an campania ExtravaCANza, în cadrul căreia turiştii sunt încurajaţi să recicleze dozele din aluminiu, având şansa de a câştiga premii.

Devenită o campanie de tradiţie pe litoralul românesc, ExtravaCANza îşi propune să le ofere turiştilor suportul necesar pentru reciclarea dozelor de băutură atunci când sunt în vacanţă, cu scopul de a transforma această ocazie într-un obicei de lungă durată. Astfel, indiferent de formă, mărime sau culoare, toate dozele de băutură consumate în vacanţă pot fi reciclate în această vară cu ajutorul aparatului inteligent de reciclare instalat de Every Can Counts România în staţiunea Mamaia, la Taverna Aventura. Turiştii vor putea depune dozele în aparat în fiecare zi a campaniei (24 iulie – 10 septembrie), în intervalul orar 12.00-15.00, fiind recompensaţi pe loc cu premii:

5 doze de aluminiu = o doză de suc sau bere (la alegere)

20 doze de aluminiu = o mască textilă de protecţie cu mesajul reciclării

50 doze de aluminiu =  un tricou cu mesajul reciclării

200 doze de aluminiu = un voucher în valoare de 150 lei valabil în magazinele Penny

Organizatorii campaniei recomandă ca obiceiurile sănătoase să includă şi respectarea măsurilor de protecţie şi distanţare, astfel încât reciclarea dozelor să fie făcută cu dublă responsabilitate – pentru oameni şi pentru mediu.

Campania ExtravaCANza este organizată la iniţiativa Asociaţiei Alucro, organizaţie care desfăşoară în România programul Every Can Counts, dedicat colectării şi reciclării dozelor din aluminiu, şi derulat în prezent în 19 ţări europene cu scopul de a încuraja oamenii să recicleze atunci când sunt în deplasare (la locul de muncă, în cadrul evenimentelor publice).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*