evoMAG: Aproape un sfert dintre comenzile de Black Friday 2022 sunt achitate în rate fără dobândă

Mihai Pătrașcu, CEO EvoMAG

Aproape 25% dintre clienții evoMAG aleg să plătească în rate produsele achiziționate în campania Black Friday, în creștere cu aproximativ 30% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cererea de soluții alternative la plata clasică (într-o singură tranșă) s-a amplificat în contextul unui mediu economic mai dificil, influențat de inflație și de criza energetică.

„Ponderea clienților care aleg să plătească produsele în rate, fără dobândă, a crescut constant în ultimii ani. În 2016, spre exemplu, doar 8% dintre clienți optau pentru plata în rate. Este o tendință care va fi tot mai întâlnită în perioada următoare și pentru care ne-am pregătit atrăgând parteneri financiar-bancari și nebancari, ce pot oferi condiții avantajoase de plată pentru clienții noștri”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG.

În campania de reduceri de Black Friday, derulată de evoMAG până pe 27 noiembrie, clienții pot accesa mai multe opțiuni de plată. Spre exemplu, la evoMAG, produsele cumpărate pot fi achitate în:

40 de rate fără dobândă prin BRD (ofertă ce poate fi accesată exclusiv în showroom-ul evoMAG);

12 rate fără dobândă prin cardul Star de la Banca Transilvania;

12 rate prin cardul de credit de la BCR;

8 rate fără dobândă prin cardul de credit Card Avantaj de la Credit Europe Bank (în perioada 11 – 13 noiembrie)

6 rate fără dobândă prin Bonus Card de la Garanti BBVA (8 rate începând cu 11 noiembrie);

4 rate direct cu cardul de debit prin Oney;

TBI Bank pune la dispoziție opțiunea de finanțare prin credit online.

evoMAG organizează, până pe 27 noiembrie, cel mai mare Black Friday de până acum și oferă discount-uri de până la 80%, la peste 165.000 de produse, din circa 6.000 de repere, pe parcursul a patru runde de reduceri. Ca și anii trecuți, în fiecare nouă rundă de Black Friday, vor fi incluse și produse diferite, care nu au beneficiat, anterior, de reduceri.

În premieră, evoMAG introduce în Black Friday panouri fotovoltaice și invertoare, pentru a veni în sprijinul nevoii consumatorilor de astfel de produse.

Compania estimează o creștere de aproximativ 10% a vânzărilor în perioada de Black Friday 2022, față de perioada similară a anului trecut.

Cea mai rapidă livrare de Black Friday din România

Parteneriatele încheiate cu cele mai importante platforme de livrări rapide din România, Glovo, Bringo și Tazz asigură livrarea produselor comandate în mai puțin de o oră în București, toate produsele listate în cele 3 platforme fiind în stocul evoMAG și disponibile imediat.

Livrare non-stop

Livrarea produselor în cele peste 3.500 de lockere easybox din țară, în urma parteneriatului cu compania de curierat Sameday, le permite clienților să ridice produsele non-stop, la orice oră din zi și din noapte, într-un interval de până la 72 de ore de la momentul în care coletele ajung în lockerele securizate.

evoMAG stimează că în decursul a maximum 7 zile de la încheierea fiecărui episod de reduceri, vor fi livrate peste 90% din produsele comandate.

Cele mai mari reduceri din an vor viza aproape toate categoriile de produse, cele mai mari reduceri fiind la: televizoare, laptopuri, electrocasnice, telefoane mobile, trotinete electrice etc.

Toate produsele care se află la reducere în evenimentul Black Friday 2022 pot fi accesate aici:

https://www.evomag.ro/frontendCampaign/index/150

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*