Fuziunea dintre eMAG și Extreme Digital a intrat în etapa finală care le dă posibilitatea clienților din Ungaria să acceseze aproape 4 milioane de produse de pe o platformă unică, eMAG.hu, inclusiv prin aplicația mobilă eMAG. Pe lângă simplificarea experienței de shopping, cei peste 2 milioane de clienți eMAG din Ungaria vor beneficia de acces la un număr mai mare de produse, prețuri mai bune, comoditate mai mare prin servicii de livrare și retur la standarde înalte.
Astfel, anul acesta eMAG, împreună cu firma de curierat Sameday, vor extinde rețeaua easybox din Ungaria de la 450 la 700 de unități, pentru a le oferi clienților o experiență care răspunde noilor obiceiuri de consum amplificate de evoluția rapidă a ecommerce, mai mult timp pentru activitățile importante din viețile lor, dar și economii la bugetul personal.
Totodată, livrarea va fi accelerată odată cu finalizarea investiției în valoare de 100 de milioane de euro în primul depozit eMAG din afara României, situat în Dunaharaszti, lângă Budapesta, la începutul lui 2023. În același timp, noul depozit le va facilita clienților din Ungaria accesul la o gamă și mai mare de produse din toate categoriile.
Potrivit firmei de cercetare de piață GKID, eMAG este liderul sectorului de comerț online din Ungaria. La acest lucru contribuie semnificativ platforma eMAG Marketplace locală, unde activează și peste 2.000 de parteneri români, care realizează mai mult de 40% din veniturile platformei.
„Ne bucurăm că am ajuns în etapa în care activăm sub un singur brand, pe o platformă comună, și că le putem oferi clienților noștri din Ungaria o experientă de shopping superioară și servicii de livrare mai rapidă, cu ajutorul tehnologiei și al know-how-ului dezvoltate în România. Acest nou pas în dezvoltarea internațională a eMAG ne susține în strategia noastră de a crea cel mai mare ecosistem de ecommerce din regiune, prin oferirea unei game mai variate de produse și prin dezvoltarea de servicii care răspund nevoilor în continuă transformare ale clienților noștri din toate țările în care activăm,” a declarat Daniel Spiridon, VP Business Development & Strategy eMAG.
În vederea extinderii internaționale, care reprezintă un pilon de creștere pentru dezvoltarea companiei, eMAG a demarat anul trecut un plan de investiții de 785 milioane de lei pe următorii doi ani.
Be the first to comment