Efervescență pe piața amenajărilor interioare pentru HORECA: 20% creștere în primele 4 luni ale anului 2024 pentru Chairry Chairry Design & Furniture 

Efervescență pe piața amenajărilor interioare pentru HORECA:. FOTO NNWW

Chairry Design & Furniture, companie specializată pe segmentul soluțiilor de mobilier și amenajări interioare complete, raportează un volum de business de aproape 1 milion de euro la începutul lunii mai 2024, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului 2023.

Majoritatea cererii înregistrare în prima parte a anului 2024 – respectiv un procent de 80% – provine din segmentul HORECA, reprezentând atât investiții în noi unități inaugurate în București și în țară, cât și investiții în reamenajări și reconfigurări interioare: zone de lobby și camere hoteliere, spații de relaxare și wellness, piscine, zone food court pentru centre comerciale, restaurante și cafenele. Volumul semnificativ de cerere din HORECA provine și pe fondul pregătirii unităților hoteliere din zona litoralului pentru sezonul estival 2024.

În primele 4 luni ale anului, Chairry Design & Furniture a livrat  peste 1.700 de piese de mobilier. Între produsele – vedetă se numără umbrelele pentru exterior, șezlongurile, scaunele și baldachinele pentru piscină și plajă, dar și produsele tip “footbridge” (zone de trafic pentru plajă).

„Începutul anului 2024 a fost foarte dinamic pe segmentul principal de activitate Chairry, respectiv domeniul HORECA. Atât noile investiții în formate și concepte inovatoare pe piețele de hoteluri, restaurante și cafenele, cât și investițiile în reamenajare și redecorare interioară, în condițiile unei piețe din ce în ce mai competitive, au generat efervescență pe segmentul amenajărilor interioare. Accentul pe wellbeing, design minimalist și sustenabilitate sunt tendințele clare ale perioadei,”  declară Raluca Dorobanțu, Managing Partner Chairry Design & Furniture.

Printre cele mai cunoscute proiecte semnate de companie în primele luni ale anului 2024 se numără hotelul  Crown Plaza din Mamaia, Hotel Zenith Mamaia, Hotel Europa din Eforie Nord, lanțul de restaurante Delicii Libaneze din București ș.a.

Activ deja pe piața din Bulgaria prin intermediul parteneriatului exclusiv cu Baliu, unul dintre liderii internaționali în mobilierul de exterior, Chairry își continuă strategia de expansiune regională, finalizând de asemenea un amplu proiect de reamenajare a Albena Resort. Chairry urmeaza sa livreze peste 1.000 de piese mobilier, precum șezlonguri, umbrele, baze de umbrele și produse tip footbridge la Albena Resort, una dintre cele mai mari unități turistice de pe litoralul bulgar.

Alături de HORECA, domeniul educațional și cel medical se remarcă la început de an din punct de vedere al activității de investiții în amenajări sau reamenajări interioare, în general pe fondul stocurilor învechite de mobilier. Segmentul educațional înregistrează cea mai mare creștere la nivelul business-ului Chairry, generând un volum de business de 65.000 euro în primele 4 luni ale anului, în creștere cu peste 50% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Chairry Design & Furniture, o companie antreprenorială românească, operează de peste 20 de ani pe piață și este specializată în design și amenajări interioare, precum și în furnizare de soluții de mobilier importat sau produs local, pentru domeniile HORECA, birouri, spații industriale, medicale sau educaționale. În total, Chairry a importat până în prezent peste 20.000 de piese de mobilier și a amenajat peste 50.000 mp de spații interioare. Chairry are parteneriate strategice cu furnizori internaționali de renume precum Balliu, Belta & Frajumar sau Zown by Maxchief, prin intermediul cărora furnizează piese de mobilier de înaltă calitate, funcționale, confortabile și durabile, care integrează cele mai noi tehnologii și tendințe în design.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*