Echipamente de căutare de ultimă generație, în dotarea Salvamont Bihor

Echipamente de căutare de ultimă generație, în dotarea Salvamont Bihor. Foto Salvamont

Serviciul Județean Salvamont Salvaspeo Bihor va utiliza începând din această iarnă sistemul de ultimă generație RECCO, un sistem de detecție și localizare a persoanelor surprinse de avalanșă sau chiar pierdute pe munte, indiferent de sezon.

Sistemul RECCO este unul foarte performant, folosit la nivel mondial, în peste 900 de structuri de salvare montană din 28 de țări și implementat în premieră de Salvamont România în țara noastră. Aparatul aflat în dotarea salvatorului recepționează semnalul transmis de către plăcuțele deflectoare RECCO de la victima prinsă în zăpadă. Plăcuțele sunt rezistente la șocuri și umiditate.

Plăcuțele sunt de obicei integrate încă din procesul de fabricație în echipamentele de schi (jachete, pantaloni sau clăpari). Pentru o precizie mai mare, producătorul RECCO a creat trei accesorii care conțin această plăcuță deflectoare: stiker pentru cască, breloc pentru cheița de fermoar și curea de pantaloni. Salvamont România este în discuții avansate cu lanțurile de magazine cu profil sportiv din țara noastră pentru introducerea pe piață a acestui echipament.

România ocupă locul 9 în Europa la numărul de persoane decedate în avalanșă, cu o medie de 2,89 decese/an, conform Comitetului Internațional de Salvare Alpină. Numărul de accidente montane din țara noastră este în creștere, ajungând la peste 7.000 de intervenții ale salvatorilor montani anual.

Este important de precizat că această aparatură nu înlocuiește echipamentul obișnuit într-o zonă unde există pericol de declanșare a unor avalanșe (DVA, sondă și lopată de avalanșă).

Sistemul de detecție, respectiv dispozitivul de căutare, nu se vinde ci se închiriază pe o perioadă de cinci ani, perioadă în care producătorul asigură gratuit toate actualizările, testările periodice, reparațiile necesare și pregătirea personalului deservant. Costul acestui serviciu este de cca 3000 de EURO/dispozitiv (2500 de EURO plus taxele și alte costuri aferente), pentru toți cei cinci ani.

Aceste echipamente au fost achiziționate cu sprijinul financiar oferit de către Vodafone Romania – partenerul de tehnologie al Salvamont România și Consiliul Județean Bihor, finanțatorul și partenerul de bază al Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Bihor.

Salvatorii montani din Bihor au participat în luna octombrie la cursul de instruire teoretică și practică, susținut de un instructor RECCO din Germania. Începând din această iarnă vor fi operaționale echipe de intervenție pentru căutarea în avalanșă cu dispozitive RECCO din cadrul serviciilor Salvamont din 10 județe din țară: Argeș, Alba, Bihor, Brașov, Gorj, Mureș, Maramureș, Prahova, Sibiu și Suceava.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*