Doraly Expo Market, unul dintre cele mai mari parcuri comerciale din România, cu spații dedicate comerțului angro, cash&carry și retail, a dat în folosință un nou pavilion comercial cu o suprafață de 9.200 mp. Clădirea recent finalizată este închiriată integral unui nou magazin de tip cash&carry, denumit “Noi”. Doraly ajunge astfel la o suprafață comercială închiriabilă de cca. 95.000 mp, dezvoltată pe un teren cu o suprafață de cca. 280.000 mp.
Prin deschiderea magazinului “Noi”, ponderea segmentului cash&carry crește la 50% din suprafața comercială, transformând astfel Doraly în parcul cu cea mai mare suprafață destinată acestui tip de magazine. Restul suprafeței este ocupată în prezent de magazine angro și retail, depozite și birouri.
Magazinul “Noi”, specializat în comercializarea produselor de uz casnic și personal, își așteaptă cumpărătorii începând cu data de 30 noiembrie 2020, cu o gamă de peste 40.000 de tipuri de produse la oferte imbatabile.
În contextul cererii tot mai mari pentru produsele de strictă necesitate la prețuri competitive, deschiderea unui nou pavilion reprezintă încă un punct de atracție pentru cumpărători, care găsesc la Doraly, atât online, cât și offline, tot ceea ce au nevoie pentru business, birou sau locuința lor.
„Suntem entuziasmați să găzduim în Doraly un nou brand românesc aflat la început de drum. Acesta îndeplinește toate premisele pentru a deveni o ancoră comercială, atât datorită gamei variate de produse la prețuri accesibile, cât și a spațiului comercial modern și ușor accesibil clienților. Strategia de dezvoltare a Doraly Expo Market are la bază extinderea suprafeței comerciale în scopul diversificării categoriilor de produse, prin atragerea comercianților interesați de modelul de business multichannel și care oferă produse la prețuri foarte accesibile, care scad odată cu creșterea cantității comandate, de această facilitate beneficiind și cumpărătorii online, pe platforma doraly.ro”, a declarat domnul Gheorghe Iaciu, fondator Doraly.
Poziționat strategic, pe DN2 și în imediata proximitate a șoselei de centură, în Afumați, Expo Market Doraly atrage un mix unic de consumatori, de la micii comercianți care se aprovizionează de la magazinele angro, la consumatorii finali care sunt atrași de magazinele de tip cash&carry și retail. Traficul înregistrat anual este de peste 3 milioane de vizitatori.
Despre Doraly Expo Market:
Înființat în 1993, Doraly Expo Market este primul parc comercial angro specializat în produse alimentare și non-alimentare din România. Dezvoltat pe o suprafață de teren de 280.000 de metri pătrați, pe ambele părți ale Șos. București – Urziceni, în Afumați, jud. Ilfov, Doraly dispune de 38 de pavilioane moderne, cu o suprafață totală închiriabilă de cca. 95.000 mp şi aproximativ 4.000 de locuri de parcare, inclusiv subteran. Parcul comercial găzduiește peste 420 de producători, importatori și distribuitori și o gamă variată de peste 550.000 de produse, de la alimente la detergenți și cosmetice, îngrijire personală, decorațiuni, instalații electrice, instalații și obiecte sanitare, electronice și electrocasnice, articole de menaj, jucării, birotică și papetărie.
Be the first to comment