De Ziua Internațională a Prieteniei, foodpanda recomandă 10 preparate pe care să le împarți cu prietenii

Livrator foodpanda. FOTO foodpanda

Astăzi, de Ziua Internațională a Prieteniei, platforma de comenzi și livrări rapide foodpanda îți recomandă zece preparate culinare din întrega lume pe care să le împarți cu cei mai buni prieteni. Pentru că mâncarea are un gust mai bun atunci când ești alături de oamenii dragi, poți alege din lista foodpanda ceea ce vi se potrivește sau puteți încerca împreuna noi preparate.

Pizza și-a câștigat cu siguranță de-a lungul timpului statutul de cel mai ușor de împărțit preparat culinar. Fie că este vorba de o petrecere, o seară de film sau o întâlnire între prieteni, pizza este aproape nelipsită. Dacă gusturile voastre diferă sau vreți să încercați noi sortimente, puteți alege între o pizza Delicioasă cu sos de roșii, mozzarella, gorgonzola, bacon și salam picant, pizza Diavola cu sos de roșii, mozzarella, salam picant și ardei iute sau clasica pizza Margherita, toate pregătite de Trattoria Belvedere din București.

Pentru iubitorii de preparate din carne de pui, meniul cu pui preparat de restaurantul Gentlemen`s Bistro & Sports Bar din Cluj-Napoca este ideal pentru un prânz sau o cină alături de cel mai bun prieten și conține șnițel din piept de pui, aripioare crocante, cartofi cu rozmarin, cartofi wedges, sos de maioneză, sos sweet chilli și două băuturi.

Sărbătorind Ziua Prieteniei în plină vară, platoul pescăresc pregătit de restaurantul Tiki Bistro din Iași este mai mult decât o alegere inspirată, un amestec de fructe de mare și sortimente de pește precum: creveți black tiger, calamari, somon, midii, kariushka cu sos aioli și shichimi.

Tot la capitolul pește se înscrie și sushi-ul, un preparat ușor de savurat împreună cu prietenii. Pentru a combina cât mai multe sortimente de sushi îți propunem să alegi platoul Big Party Set alcătuit de Sushi Master Timișoara din: Green Hot, Double California Somon & Ton, Tuna Picant, California Tempura, Tentacule & Somon tempura, Vegan Clasic,  Double Philadelphia Castravete & Somon, alături de wasabi, ghimbir și sos de soia.

Cu gândul la o destinație însorită din Grecia, îți propunem să te bucuri de câteva preparate inspirate de delicioasa bucătărie grecească precum: gyros de porc și pui, frigăruie de porc și pui, mic grecesc, cârnat grecesc, costiță de porc fără os, cartofi prăjiți, tzatziki, tyrosalată, roșie, ceapă roșie și lipii grecești, toate cuprinse în meniul Mix Grill Hopaa și gătite cu iscusință de restaurantul Hopaa din Brașov.

Nachos-ul nu mai are nevoie de nicio prezentare atunci când vine vorba de o seară de film împreună cu prietenii. Poți încerca varianta Chilli con carne preparat din carne de vită și porc, smântână, jalapenos și bineînțeles nachos de restaurantul Urban Food din Sibiu.

Cu platoul grill pregătit de restaurantul Doors Club din Constanța vă puteți bucura direct de „un grătar” fără a mai munci să îl preparați. Fiecare dintre prietenii tăi va putea alege cu siguranță ceva pe placul lui dintre componentele platoului: vită fragedă aromatizată, mușchiuleț de porc, piept de pui, cârnăciori, cartofi copți cu rozmarin, inele de ceapă, dovlecei la grătar, murături, sos BBQ și sos tartar.

Din lista noastră nu putea lipsi, desigur, desertul. Indiferent că vă doriți un desert cu specific italienesc, american sau românesc puteți alege platoul mix de desert aflat în meniul restaurantului Via 29 din Oradea, care cuprinde: tiramisu, cheesecake, papanași, dar și sufleu de ciocolată.

O degustare de vin alături de prieteni este oricând binevenită. Și pentru a desăvârși această experiență, puteți comanda platoul cu brânzeturi de la restaurantul Papile Gastro Pub din Pitești care vă va îmbia cu o selecție de tipuri de brânză precum parmezan, burrata, cheddar, camembert și diverse fructe, fiind completat de ciocolată amăruie.

Ideali pentru prânz sau cină, burgerii sunt întotdeauna mai buni de savurat între prieteni. Și pentru că fiecare are gusturi diferite, poți alege Trio Pack care conține trei mini burgers cu ceapă dulce, ceapă crocantă, brânză cheddar, chiftea (vită, pui, veggie), roșie, ceapă roșie, salată și sos calypso. Îi găsești în meniul restaurantului Boss Mini Burgers din București.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*