Procesul de conectare a caselor de marcat la sistemul ANAF început anul acesta a generat până acum conectarea a peste 31.000 de contribuabili la sistemul informatic al instituției. Marii comercianți au prioritare în această etapă dat fiind aportul important pe care aceștia îl au la bugetul de stat însă procesul de conectare este deschis și pentru celelalte categorii de contribuabili.
Concret, termenele limită pentru conectarea aparatelor de marcat la sistemul ANAF, conform OPANAF publicat la data de 31 martie 2021, sunt fixate astfel:
Marii contribuabili trebui să se asigure că au echipamente conectate până la 30 iunie 2021
Contribuabilii mici și mijlocii până la data de 30 noiembrie 2021
“Proiectul de conectare nu este un pilot, lucru reflectat și în faptul că un număr considerabil de operatori economici și-au conectat deja echipamentele. De subliniat este faptul că acei contribuabili care se conectează la sistemul informatic al ANAF nu vor mai avea obligația depunerii declarației A4200 pentru vânzările efectuate prin intermediul casei de marcat pentru luna precedentă. De altfel, nu recomandăm contribuabililor să aștepte apropierea termenelor limită de conectare pentru a contacta unitățile de service autorizate pentru că riscă să aștepte la cozi și să fie amendați în cazul în care nu se încadrează în deadline”, explică Velin Ganev, director general Danubius Exim, distribuitorul autorizat pentru casele de marcat Datecs în România.
Sancțiuni de până la 10.000 lei pentru neconectare
Comercianții vor suporta în întregime sancțiunile dacă vor depăși termenele limită de conectare la serverele ANAF. Amenzile au o valoare între 8.000 și 10.000 de lei.
“Fiecare contribuabil trebuie să apeleze la o unitate de service autorizată care să îi activeze profilul necesar comunicării directe casei de marcat cu serverele ANAF. Spre exemplu, Danubius Exim are acest serviciu ca parte a contractului de service pentru casele de marcat pentru clienții săi”, explică Velin Ganev, director general Danubius Exim, distribuitorul autorizat pentru casele de marcat Datecs în România.
Mai multe informații despre conectarea aparatelor de marcat cu serverele ANAF puteți să găsiți descărcând de aici ghidul de conectare.
Peste 40 minute pentru conectarea fiecărui aparat de marcat electronic fiscal
Procesul de conectare poate dura peste 40 de minute, în cazul în care nu intervin impedimente.
“Operatorii economici sunt cei care trebuie să solicite conectarea unităţilor acreditate de service. Procedura este una simplă, iar echipamentele permit conectarea prin mai multe metode pe care clientul poate să le aleagă. Cele mai mari probleme în procesul de conectare sunt în zonele montane unde există o acoperire slabă din partea operatorilor de telefonie mobilă respectiv date mobile”, explică Velin Ganev, director general Danubius Exim.
Pașii pentru conectare sunt:
Companiile care comercializează case de marcat primesc de la distribuitorii autorizați procedura de conectare și actualizarea a soft-ului conform cu suplimentul de aviz tehnic obtinut;
Tehnicienii descarcă de pe site-ul ANAF certificatul digital și un fișier XML ce contine profilul de lucru online pentru fiecare casă de marcat;
Se programează pentru conectare o deplasare la punctul de lucru sau contribuabilul se deplaseaza la Unitatea de Service;
Se realizeaza actualizarea softului casei de marcat de catre Unitatea de Service autorizata;
Se realizează incarcatea Certificatului digital ANAF si a profilului de lucru;
Ținând cont de tipul de conexiune a casei de marcat solicitata de client, tehnicienii seteaza metoda de transmitere catre serverele ANAF;
Ultimii pasi sunt: emiterea unui raport Z fara vanzari care se ataseaza cartii de interventie a casei de marcat, scoaterea raportul care dovedeste ca raportul a fost transmis cu succes;
Conectarea caselor de marcat este un pas fundamental în ceea ce privește digitalizarea administrației fiscale, creșterea gradului de colectare și pentru ușurarea sarcinilor de contribuabililor, care nu vor mai fi nevoiți să depună lunar declarația A4200. “Există proceduri clare din partea ANAF legate de situațiile punctuale pe care contribuabilii le întâmpină, deci nu ar trebui să existe blocaje”, completează Velin Ganev.
Cum pregătești aparatele de marcat pentru conectarea la sistemul ANAF?
Dacă deții deja o casa de marcat cu jurnal electronic, tot ce trebuie să faci este să verifici cum poate fi conectată la internet, pentru că fiecare casă dispune de opțiuni de conectivitate diferite. Casele de marcat Date s se pot conecta folosind modemul GPRS ( adica SIM de date mobile) sau folosind interfata LAN ( adica retea interna de cablu de date )
Dacă urmează să cumperi o casă de marcat cu jurnal electronic, aceasta o să treacă printr-un proces de fiscalizare. Acesta constă în activarea memoriei și a jurnalului electronic. Anterior fiscalizarii se depune dosar la ANAF, prin care se solicită un număr unic de identificare ( numit NUI), se poate depune și online prin intermediul “Spațiul Virtual Privat”. După parcurgerea acestor pași, trebuie să iei legătura cu o firmă specializată care să asigure instruirea personalului și fiscalizarea.
Be the first to comment