Cushman & Wakefield Echinox: Suma cheltuită anul trecut de români în cinematografe a crescut cu 25%, depășind nivelul record din 2019

Dana Radoveneanu. FOTO Echinox

Românii au cheltuit anul trecut 63 de milioane de euro în cinematografe, o sumă cu 25% mai mare decât cea din 2022, în condițiile în care prețul biletelor a crescut cu 8,2% în 2023 comparativ cu anul anterior, așa cum reiese din datele Centrului Naţional al Cinematografiei, analizate de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefiled Echinox.

În 2023, cinematografele din România au avut 13,02 milioane spectatori, în creștere cu 16% față de 2022, și ușor sub nivelul din 2019, când s-a situat la 13,1 milioane.

Din punct de vedere al încasărilor totale, operatorii de cinematografe au raportat o creștere de 25% față de 2022, respectiv 308,8 milioane de lei (circa 63 milioane de euro), depășind astfel nivelul record de 265 milioane de lei (aproximativ 56 milioane euro) înregistrat în 2019. De menționat că în perioada analizată prețul mediu al unui bilet a crescut de la 20 de lei în 2019, la 21,9 lei în 2022, respectiv 23,7 lei în 2023.  România avea la finalul anului trecut 103 cinematografe la nivel național,  față de 95 în 2022.

Cifrele includ atât cinematografele cu un singur ecran, cât și cele cu mai multe ecrane, cele din urmă reprezentând peste 96% din încasări și 94% din numărul de spectatori.

Frecvența vizitelor pe cap de locuitor a crescut în 2023 la 0,68 de la 0,59 în 2022, atingând nivelul din 2019.

Cele mai mari pieţe cinematografice din Romȃnia sunt Bucureşti (4.132.145 de spectatori ȋn 2023), Cluj-Napoca (857.806), Timişoara (811.978), Constanţa (736.424) şi Brașov (625.608), care concentrează peste jumătate (55%) din cerere.

Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Evoluția pieței cinematografice este și mai impresionantă având în vedere că anul 2023 a fost marcat de o inflație record, care a diminuat bugetul de cheltuieli al românilor și a temperat ritmul de creștere a veniturilor retailerilor și a proprietarilor de centre comerciale. Inflația în scădere, vizibilă deja în dinamica vânzărilor de retail, dar și creșterea ofertei de săli multiplex prin dezvoltarea de noi centre comerciale sau extinderea unora existente, vor avea un impact pozitiv asupra piaței cinematografice în perioada următoare.”

În ceea ce priveşte oraşele cu cea mai mare frecvenţă a vizitelor raportată la numărul locuitorilor din județ în 2023, pe primele locuri se situează Brașov (2,37 vizite per locuitor în 2023), București (1,82), Brăila (1,54), Cluj (1,26), Timiș (1,24), Iași (1,21) și Constanța (1,12). Oraşele cu cel mai ridicat grad de utilizare a infrastructurii cinematografice existente sunt Iaşi (1,44 spectatori/loc/zi), Vrancea (0,95 spectatori/loc/zi), Dolj (0,83 spectatori/zi), Bihor (0,78 spectatori/zi), urmate de Alba (0,72 spectatori/loc/zi) şi Brașov (0,67 spectatori/loc/zi). În București rata de utilizare a cinematografelor a fost de 0,46 spectatori/loc/zi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*